Medieşenii s-au grăbit să îşi plătească integral impozitele până pe 31 martie pentru a beneficia de bonificaţiile acordate în premieră de municipalitate.
12.000 de contribuabili au achitat integral datoriile la bugetul local, cu 2.000 mai mulţi decât în anul anterior. Până la sfârşitul primul trimestru al anului în curs, mii de medieşeni şi-au achitat integral taxele locale şi au beneficiat astfel de bonificaţii atât la impozitele pe terenuri şi clădiri, cât şi la taxa de salubritate. În total, s-au acordat bonificaţii de peste 365.000 de lei. „Aproximativ 12.000 de medieşeni şi-au achitat integral taxele şi impozitele locale până la data de 31 martie, suma totală încasată fiind de 5.684.290 lei, cu aproximativ 100.000 lei mai mult decât suma încasată anul trecut în aceeaşi perioadă. În ceea ce priveşte bonificaţia, aceasta s-a ridicat la suma de 367.174 lei. În anul 2012, bonificaţia acordată de municipalitate a fost de 148.568 lei” a declarat Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Medieşenii care nu şi-au achitat taxele şi impozitele aferente primului trimestru al acestui an vor suporta penalităţi de 2% pe lună sau fracţiune de lună. (A. P.)