Fostul ministru al Economiei, senatorul Ion Ariton (foto), preşedinte al organizaţiei judeţene PDL Sibiu, a declarat, ieri, că mutarea sediului Romgaz din Mediaş "ar fi o măsură iraţională". "Societatea naţională de exploatare a gazului face parte din patrimoniul economic local", a subliniat Ariton.
"Am luat act, din relatările de presă, despre o eventuală mutare a sediului SNGN Romgaz, din municipiul Mediaş în Bucureşti. Credeam că asemenea iniţiative au intrat de mult în istorie, după ce s-au dovedit, de fiecare dată, jocuri politicianiste, ce ar fi putut avea efecte devastatoare asupra judeţului Sibiu şi a însăşi ideii de descentralizare a economiei româneşti", a spus Ariton, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Acesta respinge ideea mutării sediului Romgaz, invocând mai multe argumente, chiar şi istorice. "În primul rând, argumentul istoric este ca tradiţia Romgaz, de exploatare a gazelor naturale în România, este strâns legată de Mediaş, de judeţul nostru. Aici s-a format o adevărată şcoală de specialişti, care, de multe generaţii, a asigurat formarea unei elite profesionale. A nu mai respecta această tradiţie mi se pare dovada unei judecăţi iraţionale", a comentat liderul judeţean al PDL.
În calitate de fost ministru al Economiei, democrat-liberalul consideră că mutarea sediului Romgaz la Bucureşti ar afecta inclusiv strategia acestei companii cu puternice relaţii internaţionale. "În al doilea rând, sunt argumentele economice care ţin de importanţa strategică a unei companii de talia Romgaz, pentru sistemul energetic naţional. Chiar dacă s-ar constata unele deficienţe în managementul actual de la Mediaş, orice schimbare trebuie să treacă prin filtrele unor analize de specialitate şi studii de impact asupra economiei naţionale şi a judeţului Sibiu. Nu trebuie uitat nici faptul că Romgaz este, în prezent, în faza trecerii la managementul privat şi a listării la bursă. În niciun caz mutarea sediului la Bucureşti nu va contribui la buna desfăşurare a acestor reforme strict necesare creşterii performanţelor economie ale Romgaz", a explicat fostul ministru.
Liderul judeţean al PDL Sibiu consideră că prin reorganizarea administrativ-teritorială a României "nu trebuie să frustrăm judeţul Sibiu de potenţialul financiar-economic pe care îl reprezintă Romgaz". "Societatea naţională de exploatare a gazului face parte din patrimoniul economic local, datorită căruia municipiul Sibiu poate concura cu succes la desemnarea viitoarei capitale regionale, în cadrul viitoarei reorganizări administrative - idee pe care am susţinut-o public încă din luna iunie 2011. Pe de alta parte, o măsură politică nu trebuie să producă efecte social-economice grave asupra unei comunităţi", susţine Ariton.
Este demn de consemnat faptul că, pentru prima dată de la alegeri, liderul PDL şi cel al PNL Sibiu au o poziţie comună. Recent, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, a făcut de la tribuna Parlamentului un apel la Guvern, ca să nu mute sediul general SNGN Romgaz SA de la Mediaş la Bucureşti, intenţie a ministrului Constantin Niţă care, afirmă liberalul sibian, deja a creat "tensiune în rândul celor 6.000 de angajaţi" ai societăţii. "Încerc de la microfonul celei mai importante instituţii a ţării să previn o situaţie care ar deveni explozivă în judeţul Sibiu. La această oră, mai precis de luni 25 martie, în rândul a peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz SA Mediaş domneşte o stare de tensiune. Până la sfârşitul săptămânii trecute au circulat doar zvonuri. De vineri, 23 martie, se pare că zvonurile au devenit realitate: s-a aflat că ministrul-delegat pentru Energie, domnul Constantin Niţă intenţionează să propună mutarea sediului general SNGN Romgaz SA Mediaş la Bucureşti", a spus atunci Mircea Cazan.