marți, 2 aprilie 2013

Publicat la 4/02/2013 11:45:00 a.m. de Anonim

"Copiii apei" la Mediaş

În perioada 1-5 aprilie, copiii din Mediaş pot urmări filme documentare cu tematica apei, prezentate de Astra Film Sibiu la Colegiul Tehnic "Mediensis". Anul 2013 este declarat de UNESCO Anul Internaţional al Cooperării în Domeniul Apei.


Pentru al doilea an consecutiv, festivalul de film documentar pentru copii şi adolescenţi Astra Film Junior este un festival itinerant, cuprinzând proiecţii în 20 de localităţi. "Este o mare bucurie pentru noi că programul Astra Film Junior este solicitat la nivel naţional. Programul e foarte popular în rândul elevilor din judeţul Sibiu, iar acum vor avea acces la aceste filme zeci de mii de elevi din toată ţara. Acest lucru este posibil şi datorită unui parteneriat foarte valoros şi de prestigiu cu Institutului Francez, care, pentru al doilea an consecutiv, a solicitat ca programul Astra Film Junior Sibiu să se desfăşoare şi în centrele sale din ţară", a declarat Dumitru Budrala, directorul Astra Film.
La Colegiul "Mediensis" rulează, până vineri, miniseria franţuzească "Esperanto, copiii apei" (4 x 26 minute), care prezintă patru copii din Franţa, Senegal, Maroc şi Guadelupa preocupaţi de salvarea apei, şi "Cum se fabrică" (4 x 24 minute), o producţie canadiană care îi învaţă pe cei mici cum se fabrică diferite lucruri necesare vieţii noastre de zi cu zi - de la apa potabilă, la mănuşile de hochei.
Potrivit organizatorilor, Astra Film Junior este singurul program de educaţie vizuală prin film documentar din România dedicat copiilor şi adolescenţilor. Iniţiat în 2009, Astra Film Junior a pornit de la necesitatea unei educaţii prin imagine puţin existente în România şi din dorinţa de a oferi un program de calitate ca o alternativă la programele TV care încearcă transformarea publicului prin conceptul "devin ceea ce văd".
Pe baza rezervărilor, organizatorii estimează că Astra Film Junior on Tour va fi vizionat de peste 30.000 de elevi din România. Programul este laureat al Galei Societăţii Civile în 2012 la secţiunea "Educaţie, învăţământ, cercetare". (A. L.)



    Trimite prin e-mail