joi, 4 aprilie 2013

Publicat la 4/04/2013 10:25:00 p.m. de Anonim

După 20 de ani. Care este secretul Ambient?

În oraşele de influenţă, compania sibiană Ambient estimează cota de piaţă la o medie de 35%, maximul fiind atins în Mediaş, unde ajunge la 80%.


Angelica T. CÎMPAN

Aniversarea a două decenii de la înființare „prinde“ retailerul sibian de bricolaj Ambient din nou pe profit, după ce şi-a crescut în ultimii doi ani cu 47% cifra de afaceri, „mușcând“ din cota de piață a concurenților care nu și-au adaptat activitatea la schimbările determinate de criză. Cifrele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia aniversării a două decenii de la înfiinţare. Echipa Ambient a pregătit pentru partenerii săi, în perioada aprilie-mai, o caravană de evenimente care se vor desfășura în toate cele 12 orașe unde este compania deține centre comerciale. Caravana cuprinde numai puțin de 28 de evenimente, din care nouă concerte cu formația Voltaj, şapte reprezentații ale Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu și 12 petreceri organizate în centrele comerciale Ambient, unde sunt așteptați să participe peste 150.000 de persoane. Primul eveniment va avea loc în 6 aprilie, la Sibiu.

Seriozitate şi încredere

Durabilitatea afacerii, dar şi creşterea, într-o perioadă în care piaţa a scăzut, se datorează, potrivit directorului general Ambient, Ioan Ciolan, parteneriatelor pe termen lung şi construirii  sentimentului de încredere în relaţiile cu toţi colaboratorii săi. „Familia «Ambient» a crescut constant, iar noi, dar şi prietenii noştri, am căpătat încredere în ceea ce facem. Este foarte greu să exprimi încredere partenerilor şi foarte uşor să o pierzi, tocmai de aceea dorim să construim încredere urmând constant valorile noastre în toate aspectele afacerii Ambient“, a declarat antreprenorul.

Planuri mari și pe viitor

În 2013 se doreşte menţinerea tendinţei ascendente, consolidându-se, în acelaşi timp, poziţia în top 5 retaileri de bricolaj. Pentru a atinge acest obiectiv, se va merge pe două direcţii de acţiune: vânzarea asistată (prin intermediul agenţilor dedicaţi clienţilor „business to business” şi „Ambient Total“) şi soluţii integrate pentru toate segmentele de clienţi. „Am investit şi vom investi în continuare în showroom-uri care să ajute clientul să îşi vizualizeze proiectul înainte de implementare. «Casa demonstrativă», «Galeria cu idei», showroom-ul de instalații, toate sunt soluţii integrate şi specializate pentru o consiliere de calitate a clienţilor“, a adăugat Ciolan.

Peste 90% din produse sunt româneşti

Potrivit directorului general, compania are în permanență în vedere sprijinirea producătorilor autohtoni, astfel că peste 90% dintre produsele comercializate de Ambient sunt realizate în România. Firma are relaţii trainice cu peste 700 de furnizori, 3.000 de constructori şi peste 11.000 de meşteri afiliaţi, conform directorului de achiziţii, Alin Voicu. „Suntem foarte mândri pentru faptul că suntem o echipă din România. Avem foarte mare încredere în țara noastră, în oamenii din țara noastră și în viitorul țării noastre. Anul acesta, sloganul a fost «luat» de steagul țării noastre. Cu mândrie am făcut acest lucru!“, a anunţat Ciolan.

Cronologie Ambient
  • 3 februarie 1993 - înfiinţare, capital integral românesc
  • 1995 - Sunt deschise primele 7 magazine proprii, în Sibiu. Magazinele comercializau materiale pentru finisaje, instalații și produse pentru amenajarea locuinței.
  • 1997 - Se deschide, în Sibiu, primul depozit de materiale pentru construcții într-un spațiu propriu.
  • 1998 - relansare sub brandul Universal Ambient
  • 2000 - Universal Ambient se extinde în afara Sibiului prin participare directă sau prin franciză. Primul magazin se deschide la Cluj-Napoca.
  • 2002 - Ambient inaugurează, la Sibiu, primul centru comercial integrat orientat către client, specializat în materiale de construcţii, finisaje şi amenajări din Romania. Purtând numele Casa Ambient şi lansând astfel sloganul „Casa casei tale“, centrul comercial dă startul unui tip nou de comerţ în România.
  • 2003 - 2004 - Are loc inaugurarea centrelor comerciale Casa Ambient din: Bistrița, Mediaș, Sighişoara.
  • 2004 - Este înfiinţată Ambient Logistic Sibiu, care centralizează activitatea logistică necesară reţelei de centre comerciale şi puncte de distribuţie.
  • 2005 - Ambient adoptă o nouă identitate vizuală care răspunde mai bine anvergurii afacerii şi direcţiei strategice. Are loc inaugurarea centrelor comerciale din Alba Iulia şi Cluj-Napoca.
  • 2006 - Sunt inaugurate centre comerciale de materiale de construcții, finisaje și amenajări la Târgu-Mureș, Deva, Baia Mare și Gheorgheni.
  • 2007 - Ambient devine partener oficial al Programului „Sibiu - Capitală Culturală Europeană“, parteneriat care semnifică implicarea Ambient în programul cultural desfășurat pe tot parcursul anului. Parteneriatul continuă în fiecare an.
  • 2008 - Ambient devine societate pe acțiuni. Ambient SA consolidează afacerea de bază, având capacitatea să asigure proceduri interne unitare şi eficiente, o vizibilitate crescută, standardizare şi replicabilitate.
  • 2008 - Demarează procesul de transformare organizaţională, care are drept scop crearea a două business units, Retail şi Distribuţie, adresate celor două segmente principale de clienţi.
  • 2008 - deschiderea centrului comercial din Râmnicu Vâlcea
  • iunie 2009 – august 2010 - Are loc un proces de planificare a afacerii pe termen lung. Consolidarea afacerii Ambient. Cele două unităţi de business sunt Retail – reţeaua de 12 centre comerciale adresate clienţilor finali şi Distribuţie – reţeaua de vânzări către clienţii contractuali.
  • 2011 -  Deschiderea în Ambient a celor mai inovatoare showroom-uri de finisaje, sub brandul „Galeria cu idei“:  în Sibiu, Baia Mare, Cluj-Napoca, Bistriţa, Alba Iulia, Târgu-Mureş şi Râmnicu Vâlcea.
  • 2012 - Ambient inaugurează „Casa Demonstrativă“ la Cluj

    Trimite prin e-mail