joi, 11 aprilie 2013

Publicat la 4/11/2013 07:36:00 p.m. de Anonim

Premierul Ponta promite "soluţia cea mai bună"... "Dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării"

Primul ministru Victor Ponta a dat asigurări că în cadrul USL se va găsi "soluţia cea mai bună" în disputa privind mutarea Romgaz şi Transgaz la Bucureşti.
În campania electorală, el le promitea medieşenilor că "sigur, sigur" nu se va pune în discuţie o asemenea măsură. Astăzi, le reaminteşte că "e gazul ţării".


Ponta a precizat că situaţia a fost deja discutată în interiorul Uniunii, fără să se ajungă deocamdată la un consens. Întrebat în legătură cu faptul că deputatul PNL Mircea Cazan a cerut demisia ministrului Constantin Niţă pe tema mutării sediului Romgaz la Bucureşti, şeful Guvernului a declarat că Niţă nici nu a propus să se mute Transgazul sau Romgazul şi nici nu se va pierde niciun loc de muncă şi nicio taxă locală. "Angajaţii rămân la Mediaş. E vorba că Romgaz şi Transgaz au intrat într-o asociere cu mari companii. Transgaz este, în aceste zile, la acea operaţiune de vânzare pe bursă a unui număr de acţiuni. Deci, practic, devin amândouă companii nu doar naţionale, ci şi cu implicare regională şi e foarte clar că trebuie să aibă o structură în Bucureşti care să asigure această cooperare. Nu putem fiecare să apucăm ceva din ţara asta şi să o ducem la noi: gazul este al Mediaşului. Nu, gazul este al ţării. Sigur că toţi angajaţii rămân la Mediaş, taxele locale rămân la Mediaş, dar nu e gazul Mediaşului, e gazul ţării", a spus Ponta.
El a adăugat că nu numai liberalii din zonă nu sunt de acord, nici social-democraţii nu agreează această idee. "Li s-a explicat, dar ei au alegători acolo, directorii de acolo sunt oameni importanţi, au salarii cât tot Guvernul la un loc. Domnul Niţă este ministru al României şi trebuie să se gândească la ce e bine pentru România, domnul Cazan e deputat de Sibiu şi trebuie să se gândească la ce e bine pentru Mediaş. Eu repet: pentru Mediaş nu se ia niciun om, eventual câţiva directori de acolo şi nu se schimbă nicio taxă locală. Toate taxele rămân acolo", a subliniat primul ministru. (M. C.)

sursa video: Nova TV





    Trimite prin e-mail