O nouă generaţie de tineri se pregăteşte să-şi ia zborul de pe băncile liceelor şi să se avânte plină de elan către universităţi.
Milu OLTEAN |
E o realitate incontestabilă că cei mai buni pleacă peste hotare, decişi că studiile în străinătate îi vor ajuta să-şi făurească un viitor mai bun acolo. Cei mai mulţi dintre ei nu se vor întoarce, ci vor fi oameni de bază pentru Anglia, Franţa, SUA şi multe alte ţări în care au toate şansele să fie respectaţi şi trataţi aşa cum merită.
Statisticile spun că, la nivelul Europei, industriile cultural-creative încep să producă tot mai mulţi bani, depăşind anul trecut profiturile din vânzările de maşini. Cultura şi inovaţia sunt mărfuri care se vând tot mai bine, iar cei care s-au prins de schemă gândesc deja în perspectivă, care înseamnă atragerea de valori şi implicarea lor în întregul fenomen coalizat în jurul acestor industrii. Iar cea mai importantă resursă în această construcţie este, indubitabil, cea umană. Dacă privim lucrurile în acest mod, n-ar trebui să ne mai mire că în fiecare an asistăm la un adevărat exod de tineri talentaţi, care părăsesc România pentru a studia în alte ţări, iar cei mai mulţi dintre ei nu mai au în vedere să se întoarcă. E un paradox greu de digerat faptul că toată lumea are nevoie de minţi luminate, de oameni creativi, de talente şi valori, iar ţara noastră nu are. La nivel general, pentru că în particular putem arăta cu degetul şi spre lucruri bune făcute la noi, FITS, TIFF, festivalul „George Enescu“, cetatea Alba Carolina şi alte câteva puncte de interes, care aşa cum spuneam, sunt puncte de atracţie care rivalizează oricând cu ceea ce se întâmplă „afară“. În jurul acestor puncte de reper sunt coalizaţi oameni cu viziune şi valoare, care au depăşit demult luptele pentru putere şi interese şi văd potenţialul cultural, social şi economic al lucrurilor pe care le pun în mişcare. Pentru ca treaba să se mişte la nivel general, e nevoie de oameni capabili să producă schimbare, să gândească dincolo de graniţele unui buget anual şi dincolo de orice bariere. Iar oamenii aceştia sunt şi tinerii pe care an de an îi trimitem la export, către cei care au într-adevăr nevoie de ei. Ca ţară avem potenţial, ba chiar aş îndrăzni să cred că unul mare în comparaţie cu alţii, dar din păcate lăsăm Sarmisegetuza în paragină, nu-l băgăm în seamă pe prinţul Charles care ne numeşte Transilvania un colţ de rai, îl ignorăm total pe Brâncuşi, ne batem joc de sute de castele şi conace uitate în ruină, dăm bani cu ţârâita către ambasadorii culturali, în schimb iubim şustele şi combinaţiile, numim responsabili peste cultură vânzători de frigidere, scoatem în faţă oameni fără coloană vertebrală şi drag de loc, promovăm româncele disponibile şi despuiate de frunze pentru a atrage turişti pe litoral şi plătim saltimbanci pe post de valori. Pierdem an de an minţi luminate, pierdem valori şi calitate umană, iar, raportat la comunităţile mici, pierderile sunt iremediabile. Raportat la ţară, vom simţi amăreala în gât peste ceva ani, puţini. O nouă generaţie e pregătită de zbor către alte zări, cu aripile larg desfăcute. Mulţi nu se vor mai întoarce, dar îi putem condamna? La revedere! Drum bun!