„Noi suntem români“ pe feisbuc

Căutăm simboluri şi idei care să ne aducă mai aproape de valorile noastre tradiţionale, readucem la viaţă lucruri pe care le-am uitat ani la rând şi ne aplecăm cu dragoste asupra nojiţelor şi opincilor, în timp ce satele noastre se duc pe Apa Sâmbetei. Ne pasă?

În derivă, în bătaia vânturilor şi a apelor tulburi de pretutindeni, întindem întotdeauna mâna şi ne agăţăm de stâlpul cel trainic al tradiţiei. Sufletul românesc încă respiră în porţile de lemn din Maramureş, în satele cocoţate în creierii Apusenilor, în mănăstirile din Moldova, în Coloana Infinitului şi Masa Tăcerii, în Balada lui Ciprian Porumbescu, în satele răsfirate pe Dunăre şi în multe alte locuri, aşa că mâinile încolăcite în jurul stâlpului tradiţiei ne oferă o siguranţă şi un reper. Acum o vreme, la iniţiativa unei televiziuni, geamurile românilor de pretutindeni s-au umplut de drapele, mai mari, mai mici… La comandă, românii şi-au adus aminte de cele trei culori sfinte şi le-au arborat pe case, pe maşini, pe feisbuc, peste tot. Numai că, odată moda trecută, drapelele au luat calea debaralelor, a cutiilor din garaje sau a pivniţelor, până la noi ordine. Pe de altă parte, sunt destui români pentru care culorile naţionale sunt tatuate direct pe inimă, iar aceştia n-au avut nimic nici de arătat, nici de postat, nici de fotografiat. Avem nevoie de o zi a iei? Pare-se că avem, de vreme ce mii de români din toată lumea au ţinut să se fotografieze într-o anume zi îmbrăcaţi în cămăşile străbunilor. Pozele au ajuns mai apoi în acel colector de poze virtual, moda a trecut, ia a ajuns din nou la sertar. Cui îi foloseşte o zi pe an în care să arătăm că vrem să fim cu adevărat români, ataşaţi valorilor neamului şi tradiţiilor noastre ancestrale? Nu ştiu. Ca stare de spirit, ia poate fi un simbol al purităţii, al înţelepciunii populare zămislită în fiecare cusătură, un simbol al românismului biruitor peste veacuri. Unii dintre români au această stare de spirit călăuză în fiecare faptă a vieţii lor şi nu simt nevoia să fie altfel. Sunt mândri că sunt români. Dincolo de fotografii înşirate, dincolo de zâmbete şi poze de grup în drapel şi ie spălată proaspăt, avem nevoie de fapte care să ne aducă aminte în fiecare zi de ţara noastră, de neamul nostru, de sufletul românesc, de pământul pe care călcăm şi în care sunt îngropaţi toţi cei care ne-au dat nume, iar aceste fapte să ne aducă mai aproape de România. Îţi poţi iubi ţara şi neamul în diferite moduri şi cu drapel şi fără, cu opinci, cu ie, cu cioareci, clop şi bundă, sau fără ele, dar în primul rând cu fapte. Acum două săptămâni, românii din Paza de Coastă l-au lăsat pe un biet neamţ să se strivească de stânci cu barca, acum câteva zile muntenegrenii au sărit în prăpastie şi şi-au dat sângele pentru a salva românii dintr-un accident de autocar. Astea sunt fapte din care avem de învăţat. Căutăm simboluri şi tradiţii, dar, fără fapte, acestea n-au niciun sens. „Noi suntem români“ arată şi sună aşa de frumos în poze, dar, în realitate, cât de români mai suntem?