Zilele Culturale ale judeţului Sibiu au fost "gustate" şi la Şeica Mare, acolo unde localnicii au petrecut pe terenul de sport, cu muzică populară şi produse tradiţionale.
"Avem noroc de o vreme foarte frumoasă şi este un prilej foarte bun pentru socializare", a spus primarul Nicolae Şuşa. Pentru meşteşugarii din localitate, manifestarea a fost o bună ocazie pentru a-şi găsi clienţi şi a stabili contacte. De la ora 14.00, ei s-au aşezat pe "Strada Calfelor", pe unde au trecut sute de muşterii, dar şi oficialităţile locale şi judeţene. Printre oaspeţii de seamă s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, vicepreşedintele Ioan Banciu, deputatul PSD Ioan Axente şi directorul Complexului Naţional Muzeal "Astra" din Sibiu, Valeriu Olaru. La ora 16.00, pe scenă au urcat formaţia de dansuri populare din Şeica Mare şi ansamblul folcloric "Mărginimea" al Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.
În programul zilei şi-au făcut loc şi crescătorii de porumbei şi de ovine pentru care Şeica Mare este renumită.
Mai multe amănunte şi fotografii veţi găsi în ediţia tipărită de vineri, 14 iunie.