Absolvenţii Clubului Sportiv Şcolar Mediaş au fost premiaţi, la sfârşitul săptămânii trecute. „Am văzut că avem multe realizări, dar, totodată, am văzut şi direcţiile în care trebuie să acţionăm ca să obţinem rezultate mai bune şi pentru a le asigura sportivilor noştri condiţii mai bune de pregătire, pentru a obţine rezultate mai bune pe plan naţional şi internaţional. Cu regret ne despărţim de sportivii absolvenţi care au terminat junioratul, dar avem încredere că ei vor reprezenta cu cinste CSŞ Mediaş şi se vor afirma pe plan naţional. Cel puţin două sportive de la handbal pot face pasul spre marea performanţă“, consideră directorul Mihai Moldovan. Datorită unor sponsorizări, CSŞ dispune de o sală de forţă modernizată şi dotată cu aparate moderne. (A. P.)