Centrul nostru e frumos. Bariere, stâlpi pneumatici, cartele de acces. Intră cine vrea, iese cine poate. Interzicem accesul maşinilor, facem orar bătut în cuie, băgăm fise în aparatul de taxat. Clădirile vechi de sute de ani chiar că sunt impresionante. Adunăm fisele, ne pregătim să-i ardem la buzunare pe cei care nu respectă regulile staţionării. Centrul e frumos. N-am putea să-l vedem altfel decât printre arbuşti, tufe şi pomi şi să ne intereseze altceva decât ordinea din trafic?
 |
| Milu OLTEAN |
N-am înţeles niciodată care e marea filosofie cu maşinile staţionate în Piaţa Regele Ferdinand, pentru că mi se pare aşa de simplu ca în locul mecanismelor sofisticate de control şi triere, cu bariere, stâlpi şi cartele, să pui semne de circulaţie care să interzică accesul sau care să stipuleze clar regulile jocului. În acest caz, n-ar trebui decât ca cei îndreptăţiţi să-şi facă treaba şi să le taie procese verbale celor care încalcă regulile. Sau să le umfle maşinile pe sus. Prea simplu într-o ţară obişnuită să rezolve problemele luând pieptiş calea cea mai întortocheată. Cred că ne învârtim de mai multă vreme ca pisica în jurul cozii şi aducem în atenţie o problemă falsă a zonei centrale, în speţă, accesul maşinilor. În esenţă, provocarea căreia ar trebui să-i dăm curs ar putea fi reamenajarea zonei centrale, iar aici mă refer la modele pe care le putem lua în calcul după cel mai apropiat exemplu de noi, Sibiul. N-aş mai pomeni de Braşov sau Cluj, pentru că e aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Cu alte cuvinte, am putea să ne gândim serios la ideea readucerii Pieţei centrale la aspectul de odinioară, pentru că dacă aţi avea curiozitatea să căutaţi imagini ale Mediaşului de acum vreo 60 de ani, aţi vedea ce piaţă frumoasă, deschisă şi cochetă am avut, o zonă aerisită, un spaţiu care punea în evidenţă clădirile frumoase şi arhitectura deosebită. Nu sunt partizanul unei întoarceri în timp şi al redesenării zonei centrale după schiţe de acum jumătate de secol, dar sunt convins că specialiştii ar putea găsi soluţii mai mult decât spectaculoase, care să schimbe centrul la faţă. Iar o schimbare înseamnă revitalizarea conceptului de „agora“ şi renunţarea la conceptul de piaţă-parc de recreere cu păduri de arbuşti, tufe de plante ciudate, iarbă pârlită de soare, arteziene coclite şi bănci ascunse la umbră. Piaţa deschisă înseamnă o stare de spirit, clădiri semeţe care pot fi fotografiate şi admirate fără a te strecura printre boscheţi şi brazi înalţi, dar mai ales posibilitatea de a trezi zona centrală la viaţă. Odinioară, centrul nu era un loc de lâncezit la umbră, nici de tras sufletul cât e ziua de lungă pe sub tufe răcoroase, ci era un spaţiu dinamic, în care bătea inima comerţului din oraş, în care se ţineau târguri, în care oamenii se întâlneau şi discutau, în care erau făcute anunţuri şi se ţineau chiar şi fioroasele execuţiile publice. Dincolo de maşini şi trasee de acces, Mediaşul are nevoie mai mult ca oricând să-şi regăsească centrul şi să-l transforme într-un spaţiu dinamic, în care să se întâmple lucruri şi care să provoace permanent o emulaţie, care să poată atrage şi energia locuitorilor şi mai apoi a celor care vor veni pe la noi. Tânjim după Sibiu, Cluj, Braşov, dar ne stă şi nouă la îndemână să facem lucruri serioase. Mediaşul poate să renască din centru. Sau nu.
