miercuri, 31 iulie 2013

Publicat la 7/31/2013 10:22:00 a.m. de Anonim

Muncitor accidentat la Axente Sever

Un tânăr este internat la Spitalul Judeţean Sibiu şi se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost lovit de o autospecială. Accidentul s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 15.00, pe un şantier din comuna Axente Sever. Potrivit Poliţiei, vina îi aparţine şoferului bihorean care nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed. "Pe un sector de drum în lucru, într-o curbă uşoară la dreapta, în momentul în care a acţionat frâna a pierdut controlul asupra autospecializatei şi a acroşat cu partea dreapta faţă un bărbat – R. Constantin, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în judeţul Călăraşi, care se afla pe acostamentul drumului în calitate de muncitor, lângă un buldo-escavator. În urma accidentului bărbatul a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", informează inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri. (A. L.)
    Trimite prin e-mail