Consumul de alcool la volan şi lipsa centurii de siguranţă sunt două dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.
inspector Ion Mogoşanu |
Pentru prevenirea acestora, în perioada 12-18 august se desfăşoară acţiuni punctuale de către Biroul Poliţiei Rutiere Mediaş şi posturile de poliţie arondate. „În conformitate cu prevederile planului de măsuri privind realizarea în anul 2013 a obiectivelor prevăzute în programul de acţiune al Poliţiei Rutiere, în perioada 12-18 august vom organiza acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi de asemenea pentru nefolosirea centurilor de siguranţă. În prima zi au fost acordate 11 sancţiuni pentru nefolosirea centurilor de siguranţă în timpul mersului. Niciun conducător auto sub influenţa băuturilor alcoolice nu a fost depistat în trafic“, a menţionat inspectorul Ion Mogoşanu, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş. (A. P.)