ARTmania a mai înscris încă o ediţie a festivalului în rândul celor mai de succes evenimente din estul Europei, adunând la Sibiu peste 10.000 de participanţi din întreaga lume.
Chiar dacă lista festivalurilor din România continuă să crească de la an la an, cea de-a opta ediţie a festivalului din inima Transilvaniei este încă o dovadă că valorile şi conceptul platformei culturale ARTmania se bucură de aprecierea şi fidelitatea unui public plin de viaţă şi cu standarde bine conturate.
Ca în fiecare an, la începutul lunii august străduţele şi piaţetele oraşului Sibiu s-au umplut de turişti împătimiţi ai muzicii rock. Ediţia din 2013 a reuşit să reunească şi să mulţumească deopotrivă, iubitorii de artă, admiratorii culturii şi civilizaţiei româneşti şi rockerii veniţi din toate colţurile lumii pentru a-şi întâlni trupele preferate într-una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale din Europa. Pe lângă deja "tradiţionalii" spectatori din Germania, Serbia sau Bulgaria, şi-au facut simţită prezenţa participanţi din Spania, Italia, Marea Britanie sau SUA, Mexic şi s-a observat o creştere substanţială a spectatorilor din Sibiu.
Încă de la prima ediţie, ARTmania a urmărit o apropiere de publicul său şi a încercat să-i depăşească aşteptările şi să-l surprindă plăcut. În urma feedback-ului primit, anul acesta dovedeşte că evenimentul a adus multă bucurie în sufletele "artmaniacilor" printr-un line-up caracterizat de o mare varietate muzicală, pendulând de la metal cu influenţe orientale, clasice şi medievale, symphonic şi gothic metal, la darkwave, prin concertul acustic al duo-ului german Deine Lakaien, găzduit joi în curtea Palatului Brukenthal şi artiştii străini care au performat vineri şi sâmbătă, 9 şi 10 august, pe scena din Piaţa Mare – Amaranthe, Xandria, Haggard, Orphaned Land, Within Temptation şi Lacrimosa.
În timp ce Amaranthe, Xandria şi Within Temptation au fost aşteptati cu mare nerăbdare de generaţia mai tânară de rockeri veniţi la ARTmania în 2013, Haggard şi Orphaned Land au atras un public matur, fascinat de complexitatea stilurilor şi a influențelor muzicale care definesc cele două trupe mature. Pe de altă parte, performance-ul acustic al duo-ului german Deine Lakaien şi revenirea trupei Lacrimosa au readus la festival un mare număr de membri ai comunităţilor goth din întreaga lume.
Ediţia de anul acesta a lansat cu succes un nou concept - ARTmania Smart Zone, un spaţiu conceptual complementar activităţilor din Piaţa Mare, menit să diversifice variantele de petrecere a timpului liber pentru toţi participanţii la festival şi turiştii veniţi să viziteze cetatea medievală, dar şi să dinamizeze viaţa culturală a tinerei generaţii, a liceenilor, studenţilor şi viitorilor studenţi reprezentanţi ai comunităţii sibiene.
Piaţa Mică, Galeria Habitus şi cluburile partenere din imediata apropiere au delimitat ARTmania Smart Zone şi au găzduit evenimente menite să aducă mai aproape de publicul larg cinci dintre cele mai apreciate trupe româneşti - Omul cu Şobolani, COMA, The Mono Jacks, Lights Out! şi Aeon Blank - şi evenimente încărcate de cultură oferind cadrul potrivit în care pictura, fotografia, grafica, arta scrisului să fuzioneze cu ideea de performance şi instalaţie, filmul şi muzica.
Continuând colaborarea începută cu trei ani în urmă, muzeele şi lăcaşele de cultură sibiene au venit în întâmpinarea participanţilor la festival cu o serie de expoziţii permanente, dintre care cel mai mare succes a avut-o expozitia "Gothic", găzduită de Muzeul Naţional Brukenthal, şi expoziţiile din cadrul Complexul Naţional Muzeal "Astra", în special "Ada Kaleh. Insula din suflet", vernisată la Casa Hermes, şi Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, care s-a desfăşurat în perioada 9 - 11 august în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, reunind peste 200 de creatori populari din toate regiunile României, pentru a demonstra frumuseţea meşteşugurilor tradiţionale.
În săptămâna festivalului, Piaţa Mică a fost animată de expoziţii de fotografie şi pictură, workshop-uri, proiecţii de filme şi documentare, lansări de carte, dezbateri literare şi alte evenimente, organizate cu sprijinul Transilvania Film, Parada Film, Forumului Cultural Austriac, Institutului Cultural Polonez, Centrului Ceh, Institutului Cervantes, Casei de Cultură şi Consulatului German din Sibiu, librăriilor Vellant şi Curtea Veche şi al altor mărci reprezentative pentru promovarea culturii în România.
Oscilând între figurativ şi abstract, între artă contemporană şi cultură urbană, evenimentele din ARTmania Smart Zone, debutează cu expoziţia artistului vizual Roman Tolici, premierele a două dintre cele mai apreciate lungmetraje româneşti – "Poziţia copilului" şi "Killing Time", o proiecţie-aperitiv care anunţă Festivalul Internaţional de Film Horror şi Fantastic "Lună Plină" şi atelierul de creaţie a patru dintre membrii realizatori ai albumelor de bandă desenată "Urban Comics Made in Cluj".
Lista poate continua cu workshop-ul literar organizat de Bookaholic, construit în jurul ideii de lectură în era digitală, o expoziţie foto semnată de Ioana Popescu powered by Modernism.ro, a doua ediţie a ARTmanierelor Poetice şi participarea galeriei Galateca, care a adus la Sibiu o serie de gravuri, desene, fotomontaje, acuarele şi cărţi bibliofile ale unor artişti de renume internaţional: Simon Henwood, Mircea Roman, Mircea Nechita şi Edward Gorey.
ARTmania 2013 a oferit o atenţie specială proiecţiilor de lungmetraj românesc ("ROCKER", "Principii de viaţă" etc), dar şi scurtmetrajelor internaţionale, incluzând în program de la film experimental austriac, la animaţie făcută la cea mai bună şcoală de film din Cehia, până la film scurt spaniol şi românesc. (T. B.)