marți, 3 septembrie 2013

Publicat la 9/03/2013 03:10:00 p.m. de Anonim

Acuzaţi de subminarea economiei naţionale


Ecourile scandalului Romgaz-Interagro fac două victime la nivel înalt. Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, şi actualul deţinător al portofoliului, Varujan Vosganian, sunt acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale.

Procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica, a solicitat ieri procurorului general Tiberiu Niţu să sesizeze Senatul şi pe preşedintele Traian Băsescu pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi faţă de fostul ministru Adriean Videanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae, relatează Agerpres.
DIICOT solicită procurorului general sesizarea Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru al Economiei, sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Economiei. De asemenea, DIICOT cere sesizarea preşedintelui României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale.
Videanu a fost interceptat de procurori în timp ce vorbea cu omul de afaceri Ioan Niculae, pe care este acuzat ca l-a favorizat. Potrivit procurorilor, Interagro nu avea voie sa primească gaz mai ieftin pentru că avea datorii si nu era eligibil. Pentru a deveni eligibil, s-au dat mai multe ordine de ministru, scrie Realitatea.net, preluat de Hotnews.

Convorbire între Ioan Niculae şi Adriean Videanu

Ioan Niculae: Alo!
Adriean Videanu: Să nu uiţi să dai tu telefonul acela, te rog eu mult de tot.
Ioan Niculae: L-am dat deja.
Adriean Videanu: Da? Bine, OK.
Ioan Niculae: Băi, vezi că nu a ieşit nici acum publicaţia aia.
Adriean Videanu: Ştiu, ştiu, vorbim noi, nu...
Ioan Niculae: Bine, bine.


SMS-uri între Ioan Niculae şi Adriean Videanu

26.03.2009, ora 12.40: Ioan Niculae: "am nevoie să vorbesc cu tine maxim 5 minute pentru a lua decizia corectă. Înţeleg că nici partea care depindea numai de tine nu s-a discutat. Aştept"; (mesajul era trimis în contextul discuţiilor privind subvenţionarea în colaborare cu Ministerul Agriculturii a agriculturii româneşti cu îngrăşăminte chimice);
7.07.2009, ora 14.13: Ioan Niculae: "Problema care nu era rezolvată ieri nu este rezolvată nici azi şi cred că o luăm razna";
14.10.2009, ora 19.21: Ioan Niculae: "la agricultură părea că nu ai apucat să vorbeşti, dar au stabilit o nouă întâlnire pentru mâine dimineaţă. În rest, pare totul OK"; Videanu Adriean: "am vorbit personal".


Convorbire între fostul director Romgaz şi Adriean Videanu

Piteiu Marcel Adrian: Sub nicio formă nu mai putem da discountul de 40 USD sau mărim preţul, altfel nu mai facem investiţiile.
Adriean Videanu: Vii şi...
Piteiu Marcel Adrian: Suntem aproape peste costuri cu dacă mergem tot anul. Nici nu l-am prins pentru la anul în buget.
Adriean Videanu: OK.
Piteiu Marcel Adrian: Ar fi un dezastru.
Adriean Videanu: Vii şi stăm de vorbă.

Cu toate că au existat discuţii şi opoziţii din partea conducerii executive a SNGN ROMGAZ SA, ministrul Adriean Videanu a preferat să impună discountul de 40 USD/mmc solicitat şi dorit de invinuitul Ioan Niculae: 

Piteiu Marcel Adrian: n-am de unde gaze, nu mai sunt...
Videanu Adriean: găsiţi o soluţie, cap roată, să tăiem la toţi, nu numai la unul. Vezi că pentru unii mumă, pentru alţii ciumă...
Piteiu Marcel Adrian: mumă ăia care plâng...
Videanu Adriean: taci din gură, mă, că are dreptate, mă...
Piteiu Marcel Adrian: eu nu cred, dar mă rog...

DIICOT susţine că, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al Interagro. Conform DIICOT, este vorba despre discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.
"Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale", se arată în cererea DIICOT.
Procurorii susţin că demersul miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-a realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, "societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale".
Anchetatorii mai arată că, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate "a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale".
Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, "s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României".
Afectarea activităţii SNGN Romgaz SA, prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu , în favoarea SC Interagro SA, s-a concretizat, conform referatului procurorilor DIICOT, în alocarea unor resurse din bugetul public şi care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular, deşi raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, activitate de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional.
În referatul DIICOT se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei lei, respectiv circa 500 de milioane de dolari, din care aproximativ 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
"Astfel, potrivit referatului procurorilor DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că au fost cooptaţi în gruparea infracţională Varujan Vosganian, ministrul Economiei în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, şi Adriean Videanu, ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, care au sprijinit gruparea infracţională iniţiată, constituită şi coordonată de Ioan Niculae în scopul comiterii de fapte de natură să submineze economia naţională. Prin acţiunile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu a fost folosită SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional creându-se astfel o stare de pericol atât pentru securitatea statului cât şi pentru economia naţională. Prin urmare, din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor sesizate, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală", mai declară DIICOT.
Ministrul Vosganian a organizat, astăzi, o conferinţă de presă la sediul PNL, unde a anunţat că îşi va continua activitatea la minister atâta timp cât legea îi va permite. "Este un gest de a prelungi o confuzie politică, de a continua atacul asupra PNL, pentru că efectul acuzării domnului Videanu şi al acuzării mele este cu totul disproporţionat. Este pentru prima dată în 20 de ani când Parchetul se sesizează în legătură cu un caz de oportunitate politică", a comentat Vosganian, citat de Hotnews. El a mai declarat că 2008 a fost unul foarte bun pentru Romgaz, compania înregistrând o creştere a profitului cu 8% faţă de anul precedent. (A. L.)
    Trimite prin e-mail