Gheorghe Fetean, ultimul coşar

„Meseria e brăţară de aur“ obişnuieşte să spună Gheorghe Fetean din Dârlos, singurul coşar autorizat rămas pe baricade în zona Mediaşului. În vârstă de 51 de ani, coşarul este de părere că meseria lui n-are moarte, chiar dacă unii i-au cântat prohodul încă de acum câțiva ani, odată cu apariția centralelor termice. În popor se spune că un coşar este aducător de noroc, iar Fetean este convins că meseria lui chiar i-a adus noroc.

Autor: Milu OLTEAN

Dacă ai nevoie de un coşar, aproape sigur ajungi pe mâna lui Gheorghe Fetean, coşarul care de mai bine de șase ani şi-a făcut firmă bună în toate gospodăriile în care a lucrat. Iar când intră pe uşa casei, îţi dai seama repede că una dintre calitățile lui, dincolo de cele specifice meseriei, este darul de a vorbi cu oamenii. Între două operaţiuni de curăţare a coşului şi între alte două-trei verificări, Fetean are chef de vorbă şi ba îţi mai povesteşte pe unde-a umblat de dimineaţă, ba se apucă să-ţi spună cât a avut de furcă prin vreun sat uitat de lume să cureţe gâtlejul vreunui horn. Vorba se leagă repede, aşa cum alunecă pe gura coşului bila de fier şi mai apoi periile de sârmă.

Economist convertit

Nu mai puţin de 24 de ani bătuţi pe muchie a adunat Gheorghe Fetean în cartea de muncă la fabrica Geromed, acolo unde a avut funcţie şi gestiune, pentru că nu-i puţin lucru să te recomanzi tehnician-economist. Numai că economia de piaţă a dus geamurile pe apa Sâmbetei, iar Fetean s-a văzut în postura de a-şi căuta de lucru. Şi-a încercat norocul pe la vreo două societăţi din Mediaş, apoi i-a venit o idee salvatoare: „eram în Germania la muncă şi acolo am observat ce importanţă are coşarul. E un om respectat, e omul peste care nu trece niciun proprietar, e un om cu autoritate şi cu responsabilitate. Eu am avut norocul ca în armată să mă calific în meseria de coşar-sobar-fochist, am făcut acolo un curs de calificare şi o grămadă de practică, pentru că trebuia să omorâm cumva vremea, aşa că m-am gândit să mă apuc de coşerit în România. Uite-aşa, în 2007 am avut gata actele, pentru că m-am autorizat şi m-am apucat de treabă. Am zis că, dacă în Germania coşarul e ca un sfânt, tot aşa va fi şi în România, mai ales că intrasem şi noi în acel an în Uniunea Europeană“, ne-a povestit Fetean.

Seriozitatea, cea mai bună reclamă

Ca un om de afaceri bine intenţionat, şi-a căutat doi-trei angajaţi şi a început să-şi caute clienţi. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. „Lucrări erau, dar nu m-am gândit că e greu să ai angajaţi, să le asiguri salariul. După trei luni eram pe minus. La primele intervenţii mi-a fost foarte greu, nu eram bine pus la punct, nu prea ştiam cu ce se mănâncă afacerea. A trebuit s-o las mai uşor cu ajutoarele şi să mă bazez mai mult pe ce puteam eu să fac. S-a ivit atunci oportunitatea de a lucra cu E.On Sibiu - aveau de făcut o serie de verificări, am semnat contractul şi de acolo mi-am revenit. Știam deja ce şi cum să fac“, își amintește coşarul. A avut şi o serie de tentative de a-şi face cunoscut numele, dar până la urmă cea mai tare reclamă tot munca ţi-o face. „Am făcut şi cărţi de vizită, am dat anunţuri, am încercat să-mi promovez afacerea cum am ştiut mai bine, ca lumea să ştie ce şi cum fac. Totuşi, cea mai bună reclamă ţi-o faci cu munca ta, eu aici am avut mult de câştigat, pentru că de unde am plecat am lăsat oamenii mulţumiţi. Iar dacă oamenii au fost mulţumiţi şi le-au spus şi altora de mine, atunci şi eu am fost mulţumit“, ne-a spus Fetean.

Meserie murdară, dar plăcută

Zâmbeşte dacă-l întrebi de cenuşă şi negreală, dar jură că meseria e frumoasă. „Unii zic că e meserie murdară, ruşinoasă... trebuie să pui osul la treabă. Când ajungi acasă, eşti om ca toată lumea. Nu e o joacă. E o meserie plăcută, dar care are şi provocările ei. Ai, aşa, un sentiment că ţi-ai făcut bine treaba când soba are tiraj cumsecade, când vezi lumina cerului în oglindă“, mărturiseşte omul. Chiar dacă tehnica modernă are şi ea un cuvânt de spus, coşarul crede că încă sculele tradiţionale îşi fac treaba. „Folosim o grămadă de scule: lanţul cu bilă, diferite perii de mai multe mărimi, spirale de mai multe feluri, vârfuri speciale. E drept că au apărut tot felul de mecanisme electronice moderne, dar costă mulţi bani. Ascultaţi-mă pe mine: bila legată de lanţ e sfântă, face toţi banii“, este de părere Fetean.

Concurenţă neloială

Auzindu-se prin lume că el este autorizat şi că face treabă bună, tot soiul de falşi hornari şi  trepăduşi s-au apucat să bată pe la uşile oamenilor, oferindu-şi serviciile, ba chiar lăudându-se că sunt din partea lui nea Gheorghe. „Au fost mulţi dintr-ăştia care s-au dus cu numele meu şi au făcut un lucru slab, cerând o căruţă de bani. S-au auzit destule poveşti cu oameni slabi care după ce-au făcut lucru de doi bani au ieşit din curtea omului şi cu vreun portofel lipit de mână sau cu cine ştie ce altceva. Eu n-am bătut şi nu bat la uşa nimănui să-mi ofer serviciile. Cine are nevoie de mine mă găseşte. Ajung la casele oamenilor doar când sunt chemat şi, de multe ori, când sunt plătit, oamenii se miră că sunt ieftin, faţă de alţi falşi hornari care le-au trecut pragul“, spune răspicat coşarul.

De la Mediaş până la Sibiu

A rămas ultimul în branşa sa în zona noastră, aşa că are destulă treabă. Şi ajunge să fie chemat şi la Sibiu, în Mărginime – pe la Gura Râului şi chiar prin zona Avrigului. Are şi contracte ferme cu instituţii publice, cu diferite firme, cu şcoli şi grădiniţe. Nu-i timp de odihnă. „Am de lucru de la Mediaş, în toate satele şi comunele din jur, până la Sibiu, Bungard, Săcădate, la Avrig, la Racoviţa, Gura Râului… meseria asta m-a dus peste tot. N-am avut nicio reclamaţie de când fac meseria asta. Cine m-a chemat o dată m-a chemat şi a doua oară. Îmi place meseria asta şi, mai mult, îmi place libertatea pe care o am. Am învăţat să-mi iubesc libertatea asta, de a merge acolo unde sunt chemat“, se mândreşte Gheorghe Fetean.

Meseria nu moare

Fetean este de părere că meseria pe care-o face n-are moarte, chiar dacă vremurile se schimbă. Ba mai mult, pregăteşte ucenici. „Eu cred că meseria asta va merge înainte. Multă lume se axează pe lemn, aşa că va fi mereu nevoie de sobari. E un meşteşug care va merge înainte. Băiatul meu e profesor la Cluj, el nu-mi va călca pe urme, e la doctorat, dar eu am avut deja vreo 3-4 «elevi» pe care i-am învăţat acest meşteşug, oameni pe care din când în când îi iau să mă ajute. Am avut tinerei care acum au ajuns ingineri şi au mâncat o pâine lângă mine, la coşerit, copii harnici, care vor să muncească şi nu să păcălească munca“, conchide coşarul.