sâmbătă, 12 octombrie 2013

Publicat la 10/12/2013 03:20:00 p.m. de Anonim

În sfârşit! Gazul merge ceas

Formaţia lui Cristi Dulca a înregistrat cea de-a patra victorie consecutivă în campionat.


Autor: Alex PÎNTEA

La sfârşitul săptămânii trecute, Gaz Metan a învins Petrolul Ploieşti la limită, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de către brazilianul Vitinho Medeiros în minutul 80. Gaziştii au întrerupt astfel seria de 26 de partide fără eşec a Petrolului.

Au pierdut cu scandal

După o primă repriză cu puţin fotbal, lucrurile s-au animat în actul secund. Oaspeţii au avut şansa de a deschide scorul, însă Texeira a ratat incredibil şi a trimis în bară din câţiva metri. În minutul 80, Vitinho a scăpat pe partea stângă, a şutat spre poartă, Guilherme a respins, dar asistentul Miclos Nagy a apreciat corect că mingea a depăşit linia porţii şi a acordat gol. Bud a avut şansa în prelungiri să ducă scorul la 2-0, dar a şutat peste poartă. Finalul partidei a fost unul agitat, iar tehnicianul Petrolului a văzut cartonaşul roşu, după ce a contestat vehement maniera de arbitraj a lui Cristi Balaj.

Obiectiv respectat

În urma acestui rezultat, gruparea de pe Târnava Mare a urcat pe poziţia a şaptea în clasamentul Ligii I. În condiţiile în care campionatul se întrerupe din nou, datorită jocurilor echipei naţionale cu Andorra şi Estonia, Gaz Metan Mediaş va disputa duminică, în deplasare, o partidă amicală cu CFR Cluj. La începutul acestei săptămâni, gaziştii şi-au aflat adversarul din Cupa României. Luni după-amiază a avut loc la Casa Fotbalului tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României. În urma acesteia s-a stabilit că formaţia lui Cristi Dulca va întâlni pe teren propriu Astra Giurgiu. Optimile Cupei României se vor disputa într-o singură manşă, între 29 şi 31 octombrie.
    Trimite prin e-mail