duminică, 10 noiembrie 2013

Publicat la 11/10/2013 09:19:00 a.m. de Anonim

A venit şi eşecul!

Cristi Bud a deshis scorul în minutul 12 | foto: scoutingromania.com
Astra Giurgiu a întrerupt seria norocoasă de nouă partide a grupării de pe Târnava Mare.


Autor: Alex PÎNTEA

Gaz Metan Mediaş a pierdut cu 3-1 partida susţinută în deplasare cu Astra Giurgiu. Alb-negrii au marcat primii, însă formaţia gazdă a revenit imediat şi a întors rezultatul până la pauză. Astfel, gruparea de pe Târnava Mare a căzut pe poziţia a opta a clasamentului Ligii I. Săptămâna viitoare, la Mediaş vine Concordia Chiajna, într-o partidă din runda cu numărul 14 a turului de campionat.

Ratările costă

Gaziştii au deschis scorul în minutul 12 la Giurgiu, prin Bud, care a înscris după pasa lui Romeo Roberto. Peste doar două minute, Yazalde a egalat cu o lovitură de cap, după ce a fost scăpat din marcaj de Markovici. Cu zece minute înainte de pauză a ieşit la rampă arbitrul Alexandru Tudor care a acordat eronat o lovitură liberă indirectă de la aproximativ 7 metri pentru gazde, iar Budescu a marcat pentru 2-1. În repriza a doua, Gaz Metan a forţat egalarea, însă Markovici a nimerit doar bara, iar Bud nu a reuşit să îl invingă pe Lung din câţiva metri. S-a terminat, totuşi, 3-1. Enache a închis tabela cu o execuţie frumoasă în minutul 78.

Rezultat mincinos

Tehnicianul Gazului Metan a explicat, la finalul partidei pierdute la Giurgiu, că scorul final nu reflectă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în teren. Cristi Dulca a admis, însă, că giurgiuvenii au fost echipa mai bună. „Vom face o analiză după acest meci. Oarecum este normal că a venit şi o înfrângere după nouă partide în care nu am pierdut. Rezultatul este, totuşi, mincinos, chiar dacă per total au fost mai buni. Noi am jucat slăbuţ, totuşi. Vom munci în continuare şi vom vedea ce va fi. Nu suntem nici Barcelona sau Real Madrid. Nu mă gândesc nicio secundă la un loc de cupe europene. Contează doar să facem puncte, atât şi nimic mai mult“, a precizat Dulca.

Jucăm cu Concordia

Luni seară, de la ora 18.00, Gazul va întâlni pe teren propriu Concordia Chiajna. Formaţia lui Ionuţ Chirilă nu este departe de zona retrogradării, aşa că va veni la Mediaş cu speranţa la un rezultat pozitiv. De partea cealaltă, şi gaziştii vor să reia seria succeselor. Ai noştri au şi probleme de lot. Pe lângă accidentările mai vechi, căpitanul Cristi Todea şi fundaşul Zarko Markovici nu vor putea îmbrăca tricoul alb-negru. Ambii au fost avertizaţi în prima repriză a meciului de la Giurgiu şi sunt suspendaţi, în condiţiile în care au încasat până acum câte patru cartonaşe galbene.
    Trimite prin e-mail