Consilierul local Florin Neag crede că elevii cu rezultate deosebite trebuie să fie stimulaţi mai mult ca să facă performanţă.
Autor: Aurelian LUNGU
În calitate de membru al Consiliului de Administraţie de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“, democrat-liberalul a constatat că o prevedere birocratică împiedică repartiţia burselor de merit. „Performanţele celor mai buni elevi sunt în situaţia de a nu putea fi recompensate. Ordinul ministrului cu nr. 5576 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat prevede acordarea de burse sociale şi de merit dintr-un buget comun, acordat la începutul anului. La Liceul «Roth», datorită faptului că elevii care au dreptul de a primi burse de tip social sunt mai mulţi decât prevederea iniţială, pentru cei cu rezultate foarte bune, care ar fi putut primi burse de merit, nu mai sunt bani. Situaţia nu a putut fi anticipată în totalitate la data stabilirii bugetului şi nici nu a fost comunicată la timp“, a precizat Neag (foto).
Două soluţii
Pentru a preîntâmpina situaţiile similare, Florin Neag vrea să prevadă în bugetul local de anul viitor sume pentru recompensarea elevilor merituoşi, dar face apel şi la oamenii de afaceri care pot sprijini aceşti tineri. „Voi informa Consiliul Local despre această situație. Având în vedere că ne aflăm în luna noiembrie, iar în concordanţă cu prevederile legale, modificări bugetare la nivelul administraţiei locale nu se mai pot face, voi face propunerea ca în bugetul pentru 2014 să fie cuprinsă o sumă pentru recompensarea elevilor merituoşi în cazul apariţiei unor situaţii similare. Pe această cale, rog reprezentanţii societăţilor comerciale din oraşul nostru care îşi permit să acorde, la cerere, sponsorizări pentru elevii cu rezultate deosebite care nu pot fi recompensaţi din lipsă de bani“, a mai menţionat Neag, într-o conferinţă de presă.
Consilierul are audienţe în fiecare marţi, între orele 15.30 - 17.00, la sediul PDL Mediaş din Piaţa Regele Ferdinand I, nr. 1.