Boieria lui Hristos

Probabil că aţi aşteptat oaspeţi la masă. Un sentiment ciudat cuprinde toată casa în care se pregăteşte un ospăţ. El nu se poate face destins la maximum pentru că dorinţa de a satisface sufletele celor invitaţi, dorinţa de a-i cinsti şi destinde pe ei, fură ceva din inima ta.

Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA

Gazda Evangheliei acesteia nu era altfel. Om de lume, că nu-şi trecea regalitatea prin colţuri de lume anonime, ştia sigur toate amănuntele unei mese pline de etichete. O masă regulamentară la care cheamă prietenii regulamentari. Ceea ce nu a luat în calcul a fost refuzul de circumstanţă al prietenilor(Luca 16.18-24). Să nu-l mai fi simţit egalul lor, să nu mai fi contat prietenia lui? Cine ştie. 

Prietenii şubrede

Cei care avem prietenii construite numai pe chiolhanuri şi mese udate cu băutură din belşug, ca să nu spun direct beţii, trebuie să luăm aminte că prieteniile făcute la colţuri de masă sunt cele mai şubrede, chiar dacă moda occidentală a meselor de afaceri cosmetizează într-un fel rateurile din domeniu. Nu, omul nostru din Evanghelie nu pare a-i chema să le ceară ceva celor invitaţi. Le cere doar participarea. Ori tocmai aceasta o scuză aceia. Motive să refuzi un prieten nu-s multe. Iar cele prezentate de Hristos, prin gura prietenilor ocupaţi, par plauzibile. Cum puţin plauzibil este să cred că nu se poate ca, prieten fiind cu celălalt, să nu ştii că şi-a luat ţarină nouă, că şi-a aflat iubirea, lucruri care atunci, ca şi acum, erau totuşi fundamentele unor relaţii prieteneşti. 

Reacţii diferite

Ce m-a şocat de fiecare dată în textul acesta este diferenţa dintre reacţia prietenilor acestora şi aceia care-şi duc prietenul paralizat dinaintea Domnului, cei pe care, inspirat, J. Ortberg îi numea ca fiind „Frăţia Rogojinii“, o comunitate de spărgători de acoperişuri (Marcu 2.1-17). În subsidiar, Hristos transmite mesajul pe care şi celelate texte ale Postului Crăciunului le sublinia: îmbogăţirea ţine în ea sărăcie sufletească, răcire de prieteni, moarte sufletului atunci când nu este gestionată cum se cade. 

Refuzul belşugului

Principală rămâne însă reacţia gazdei jignite de refuz, sau pur şi simplu pusă în imposibilitatea de a mai fi gazdă. Este o reacţie care, să recunoaştem, n-am avea curaj nici astăzi s-o urmăm. El deschide cina tuturor orbilor, şchiopilor, cerşetorilor, „sileşte“ la umplerea cinei. Trei prieteni refuză o cină la care pot mânca sute de oameni. Refuzul belşugului de către nişte preocupaţi de regulă duce la explozia vindecătoare de foame, care umple de bucurie şi viaţă pe cei lipsiţi de bucurie şi viaţă. Să fie numai o reacţie de punere la punct a prietenilor? Să le arate doar că nu contează în ochii lui mai mult decât refuzaţii tuturor cinelor? Oricum, Hristos află un om curajos, prea curajos pentru etichetele de atunci şi de acum ale lumii, pentru a fi vorba doar de un bobârnac dat unei mentalităţi. 

Taina boieriei lui Hristos

Câţi dintre noi nu ne-am ratat vocaţiile, preocupaţi să menţinem etichetele sau nu ne-am lipit etichete vocaţionale pe lucrurile în care nu credem. Aici este taina boieriei lui Hristos, cum remarca Părintele Nicolae Steinhardt. În această disponibilitate de a-şi investi dragostea şi lucrarea dumnezeiască în rataţii societăţii regulamentare, în semirataţii lumii, în nebăgaţii în seama socială. În disponibilitatea de a găzdui, ca Dumnezeu, orice suflet tulburat şi cerşetor de iubire, orice persoană căreia i-a fost furată identitatea dumnezeiască şi i s-a lipit eticheta absurdului social.

Gazda cinei celei cereşti

Boieria lui Hristos este exerciţiul spiritual pe care Evanghelia aceasta îl propune ascultătorului modern. Este actuală? Mai actuală ca oricând. Căci singurul mod de a ne mai salva bruma de omenie pe care o mai avem este prietenia cu Hristos, gazda cinei celei cereşti. Exerciţiul Liturghiei, ca exerciţiu al egalării în dragoste mărturisitoare a lui Hristos Dragostea (…). 

Ţarinile, nunţile, lucrările noastre, tot ce făptuim, au în ele şi miezul de judecată dumnezeiască menit să le facă Daruri la Cina Veşniciei. La Cina aceasta, aşadar, intrăm cu ţarini şi prietenii, cu noi înşine ca daruri aduse pentru ca, omeneşte, Cina să aibă finalitate: mântuirea noastră.

Fie nouă după darul lui Hristos, Gazda cerului!