Echipa Olimpic a Liceului Automecanica a câştigat prima ediţie a Cupei Alma Mater la minifotbal. Competiţia s-a desfăşurat timp de trei zile, în sala de sport a Şcolii Naţionale de Gaz, şi a reunit la start nu mai puţin 12 echipe. Finala Cupei Alma Mater a avut loc duminica trecută. Cei de la Olimpic i-au învins cu scorul de 7-4 pe colegii de la ProSport SNG şi au intrat în posesia trofeului. Câştigătorii competiţiei au primit diplome de participare, medalii, cupe, mingi promoţionale cu autografele jucătorilor echipelor de fotbal Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu-Jiu şi Petrolul Ploieşti, precum şi fulare ale acestor echipe. (A. P.)