Un eveniment dedicat împlinirii a 155 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor a avut loc la Casa Gazelor Naturale.
Autor: Alex PÎNTEA
Sub genericul „Unire-n cuget şi simţiri“, elevi de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“ şi Şcoala Gimnazială „Hermann Oberth“ au luat parte la o dezbatere şi au prezentat o serie de proiecte pe această temă. Acţiunea găzduită de Casa Gazelor Naturale a făcut parte dintr-un program de responsabilitate socială, în domeniul cultural, al companiei Romgaz.
Centrul Cultural „Casa Schuller“ a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, o masă rotundă pe tema Unirii Principatelor Române, manifestare ajunsă la cea de-a treia ediţie, sub patronajul Asociaţiei Istoricilor din municipiul Mediaş. Specialişti în istorie din Mediaş, Turda, Alba Iulia şi Sibiu, dar şi clerici ortodocşi au luat loc la aceeaşi masă pentru o dezbatere având ca temă semnificaţia zilei de 24 ianuarie 1859. „Este al treilea an consecutiv în care, împreună cu Asociaţia Istoricilor din Mediaş, organizez această dezbatere pe tema Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Poate cel mai important lucru care se poate desprinde din această dezbatere este acela că oamenii politici ai vremii au ştiut să lase disputele politice deoparte şi să pună mai presus de toate idealul comun al tuturor românilor şi anume Unirea Principatelor Române“, a explicat deputatul Gheorghe Roman.