Dumnezeiasca Evanghelie din duminica peste care am trecut vorbeşte în chip luminat despre aspra şi îngereasca viaţă a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului, "este cel mai mare om născut din femeie şi cu adevărat prooroc şi mai mult decât prooroc" (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvârşit, voi vorbi astăzi despre desăvârşirea creştină, după a mea slabă putere.
Autor: părintele CLEOPA
Mai întâi, o întrebare: ce este desăvârşirea? Sfinţii Calistrat şi Ignatie zic: „Desăvârşirea omului sau nepătimirea este acelaşi lucru“ (Filocalia, vol. VIII, Bucureşti, 1979, p. 191-192). Iar Sfântul Ioan Scărarul, zice: „Desăvârşirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului şi a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoştinţa cea desăvârşită a lui Dumnezeu" (Filocalia, vol. IX, Bucureşti, 1980, p. 418-419). Sfântul Simion noul Teolog arată că desăvârşirea este a patra treaptă duhovnicească, zicând: "La aceasta se adaugă a patra treaptă şi schimbare de vârstă duhovnicească. Ea este a bătrânului şi a celui albit la păr şi constă în aţintirea neabătută a privirii către cele dumnezeieşti" (Filocalia, vol. VIII, Bucureşti, 1979, p. 538). (…)
„Una vremelnică şi alta veşnică“
A doua întrebare: oare desăvârşirea omului drept pe pământ este cu totul desăvârşită? Sfinţii Părinţi zic: „Cei nepătimitori întinzându-se peste ei fără să se sature, urmăresc desăvârşirea fără sfârşit (nedesăvârşită) ca una ce se ridică pururea peste sine însăşi prin adaosurile neostenite ce se înalţă neîncetat prin suişurile spre Dumnezeu" (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p. 192-193). Sfântul Nil Sinaitul, arătând că sunt două desăvârşiri, zice: "Trebuie să înţelegem două desăvârşiri: Una vremelnică şi alta veşnică". Despre cea dintâi zice Sfântul Apostol Pavel: Iar când va veni desăvârşirea atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa (I Corinteni 13, 10).
Când va veni desăvârşirea, înseamnă că aici pe pământ nu putem cuprinde desăvârşirea dumnezeiască. Şi iarăşi, două desăvârşiri cunoaşte Sfântul Apostol Pavel şi ştie pe acelaşi om desăvârşit. Pentru viaţa de faţă îl numeşte desăvârşit, iar faţă de cel cu adevărat desăvârşit îl numeşte nedesăvârşit. De aceea zice: Nu că am luat răsplată ori sunt desăvârşit (Filipeni 3, 12). După puţin zice: Câţi suntem desăvârşiţi aceasta să gândim (Filipeni 3, 15).
Iubiţi credincioşi,
Dacă aţi ascultat cu atenţie cele ce s-au vorbit până aici, aţi înţeles ce este desăvârşirea omului pe pământ şi că toată desăvârşirea omului în această viaţă îşi are nedesăvârşirea ei. Dar cum se poate una ca asta, ca să fie cineva desăvârşit şi în acelaşi timp să fie şi nedesăvârşit? Iată cum. Desăvârşirea oamenilor, mai ales în faţa Ziditorului, este prea neînsemnată desăvârşire. Pentru că oricât s-ar desăvârşi cineva prin darul lui Dumnezeu în viaţa aceasta, el pururea se află la început de desăvârşire, în creştere în cele duhovniceşti. Deoarece omul drept şi sfânt, după ce a trecut din viaţa aceasta în veacul viitor, el merge pururea spre o desăvârşire mai înaltă. Căci în veacul viitor şi sfinţii şi îngerii merg dintr-o măsură de cunoaştere a slavei lui Dumnezeu în alta, după mărturia Duhului Sfânt care zice: Merge-vor din putere în putere (Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340.>. Aşa merg din slavă în slavă sfinţii lui Dumnezeu, până la măsura plinirii lui Hristos, după cum arată Sfîntul Apostol Pavel: Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13).
Doar la început
În acest fel stând lucrurile, trebuie să înţelegem clar că desăvârşirea omului în viaţa de acum îşi are nedesăvîrşirea ei, deoarece cel desăvârşit pururea însetează după mai multă desăvârşire, pentru că cei nepătimitori pururea se întind spre vârful cel dorit al desăvârşirii fără să se mai sature. Prin aceasta ei fac desăvârşirea lor nedesăvârşită, deoarece bunătăţile veşnice, după cum am zis, n-au hotar. „Omul duhovnicesc se desăvârşeşte în veacul de acum, pe măsura puterii omeneşti, iar faţă de oceanul cel fără de margini al desăvîrşirii dumnezeieşti el pururea este la început de desăvîrşire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin nemărginirea desăvârşirii" (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota 933).
Iată dar pentru care pricină şi Marele Apostol Pavel zice că: desăvârşirea noastră este în ceruri (I Corinteni 13, 10; Evrei 11, 40; 12, 23). De aceea, în această viaţă, oricât de sporit ar fi omul în cele duhovniceşti, este numai la început de desăvârşire.
Este obligatorie?
Dar oare desăvârşirea omului pe pământ este obligatorie tuturor? Şi oare numai cei desăvârşiţi se pot mântui? La această întrebare vom putea răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tânărul bogat care L-a întrebat: Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? (Matei 19, 16). La această întrebare Mântuitorul i-a răspuns: De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile lui Dumnezeu (Matei 19, 17). Iar de vrei să fii desăvîrşit, du-te, vinde-ţi averile tale şi dă-le săracilor, apoi ia-ţi Crucea şi urmează Mie (Matei 19, 21). De aici înţelegem destul de clar că porunca Mântuitorului pentru desăvârşire este lăsată la voia omului.
Treapta cea înaltă
În alt loc zice Domnul: Eu am venit ca viaţă să aibă şi mai mult să aibă, adică cel ce vrea să se mântuiască, să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă şi mai multă viaţă, adică să fie desăvârşit, acela trebuie să părăsească toate ale lumii şi să urmeze lui Hristos cu multă răbdare şi lepădare de sine până la sfârşit. De se va urca cineva la treapta cea mai înaltă a desăvârşirii rămâne la voia lui. Aşadar să înţelegem că desăvârşirea este lăsată la voia şi silinţa omului, spre a lui mai mare răsplată şi a avea răsplata în cer!
Virtutea rugăciunii curate
Acum să ne întrebăm prin ce virtute poate ajunge omul la desăvârşire şi care sunt virtuţile de temelie ale celor ce vor să fie desăvârşiţi? La această întrebare ne răspunde preaîndumnezeitul la minte, Sfîntul Grigorie Palama care, în această privinţă, zice: "Virtutea rugăciunii curate este începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raţionale cu Făcătorul. Dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvârşirea, este mai presus de rugăciunea curată. Desăvârşirea înseamnă dragoste desăvârşită şi aceasta nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu".
Aşadar dragostea desăvârşită către Bunul Dumnezeu este temelia celor desăvârşiţi. Însă nimeni nu ajunge la această dragoste, decât prin curăţia cea curată. Acest lucru îl arată şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: "Toate virtuţile ajută minţii să urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate ajută rugăciunea curată, căci prin aceasta zburând către Bunul Dumnezeu iese afară din toate cele ce sunt" (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).
Dragostea este „desăvârşirea“
Rugăciunea curată ajută foarte mult omului să câştige dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desăvârşirea“. Despre aceasta spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Cel desăvârşit în iubire şi ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaşte deosebirea între al său şi al altuia, sau între a sa şi a alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod sau, peste tot, între bărbat şi între femeie. Ci este ridicat mai presus de tirania patimilor şi, cugetând la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă de toţi aceeaşi dragoste. Căci nu mai este în el elin sau iudeu, nici bărbat sau femeie, nici rob sau slobod ci în toate şi în toţi este Hristos" (Idem, p. 615).
Încă şi Isaac Sirul arătând că prin rugăciune câştigă omul dragostea de Dumnezeu, zice: "Dragostea este din rugăciune".
Semnele
Care sunt semnele prin care putem cunoaşte pe cei ce au ajuns la desăvârşire? Iată ce ne răspunde Sfântul Isaac Sirul: "Semnele celor ce au ajuns la desăvârşire sunt acestea: De vor fi pedepsiţi de zece ori să fie arşi pentru dragostea oamenilor, nu se vor înlătura de ei" (Filocalia, vol. X, p. 395). Aşa a zis Moise către Dumnezeu: De le ierţi lor păcatul, iartă-l; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta în care m-ai scris (Ieşirea 32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: M-aş ruga să fiu anatema de la Hristos pentru fraţii mei.
Deci primul semn al desăvârşirii este să aibă creştinul dragoste desăvârşită către oameni, după cuvântul: Cine iubeşte pe Dumnezeu, acela iubeşte şi pe aproapele său (I Ioan 4, 21). Al doilea semn al celor desăvârşiţi este să iubească la fel pe toţi oamenii, atât pe duşmani, cât şi pe prieteni (Matei 5, 44; 10, 37). Al treilea semn al celor desăvârşiţi este să-şi pună cineva sufletul pentru alţii (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8). Al patrulea semn al celui desăvârşit este a şti cineva să-şi stăpânească cu desăvârşire limba (Iacov 3, 2). Al cincilea semn al celor desăvârşiţi este a nu se rezema cineva pe puterea sa duhovnicească (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12). Al şaselea semn al celor desăvârşiţi este a nu avea frică de moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvârşit frica (I Ioan 4, 18). Al şaptelea semn al desăvârşirii este a avea cineva desăvârşită smerenie şi a se socoti pe sine cel mai păcătos (Luca 17, 10: I Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29). Al optulea semn al celor desăvârşiţi este a se cunoaşte omul pe sine şi a avea în el roadele Duhului Sfînt care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare şi toate celelalte (Galateni 15, 23). Al nouălea semn al celor desăvârşiţi este să aibă în inima lor totdeauna numai înţelesurile simple ale lucrurilor, fie în vreme de veghe a trupului, fie în somn (Filocalia, vol. II, p. 52).
Iubiţi credincioşi,
Aţi auzit ce ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi despre desăvârşire. Începutul desăvârşirii este curăţirea de patimi sau despătimirea, care se face prin pocăinţă, spovedanie, rugăciune şi post. Mijlocul desăvârşirii este iluminarea, adică plantarea virtuţilor în locul patimilor cu ajutorul harului Sfîntului Duh. Iar sfârşitul sau cununa desăvârşirii este dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Toate faptele bune ne ajută la desăvârşire, dar cel mai mult rugăciunea, postul, fecioria sau curăţia, smerenia, milostenia şi dumnezeiasca dragoste care este Însuşi Dumnezeu.
Modele al desăvârşirii
În sărbătorile de la Naşterea şi Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă ne-a pus în faţă două modele ale sfinţeniei şi desăvârşirii creştine, pe cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos, adică pe Maica Domnului şi pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Preasfânta Fecioară Maria este model al desăvârşirii pentru noi toţi, dar mai ales pentru femeile creştine, prin cele mai mari virtuţi ale ei: credinţa puternică în Dumnezeu, ascultare, feciorie (curăţie), rugăciune neîncetată, smerenie, care au făcut-o vrednică să nască în trup omenesc pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Sfântul Ioan Botezătorul este modelul desăvârşirii creştine mai ales pentru bărbaţi, prin marile sale virtuţi: viaţă îngerească în post, rugăciune, feciorie şi linişte şi apoi mărturisirea Evangheliei lui Hristos în lume prin cuvânt, prin exemplul personal şi prin propria jertfă a vieţii pământeşti.
Îndemn
Acum la început de an nou să luăm de model pentru mântuire şi desăvârşire a vieţii noastre în Hristos, atât pe Maica Domnului, cât şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca şi pe toţi sfinţii Bisericii noastre. Femeile să râvnească mai ales virtuţile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la biserică, rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia şi naşterea de copii. Iar bărbaţii să râvnească a urca pe scara desăvârşirii, urmând virtuţile Sfîntului Ioan Botezătorul: rugăciunea, postul, înfrânarea trupului, tăcerea, liniştea, mărturisirea credinţei ortodoxe prin viaţa proprie, prin cuvânt şi, la nevoie, prin jertfa propriei vieţi.
Să ne silim, fraţii mei, a urma lui Hristos şi sfinţilor Lui. Să punem început bun de pocăinţă, de împăcare, de înnoire duhovnicească a vieţii noastre, prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugăciune şi iubire care formează cea mai scurtă cale a desăvârşirii noastre în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Căruia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.
.jfif)
.jfif)
