joi, 9 ianuarie 2014

Publicat la 1/09/2014 05:06:00 p.m. de Anonim

Direcţia Fiscală Locală a început încasarea taxelor aferente anului 2014

Ghişeele s-au deschis cu întârziere, dar nici medieşenii nu s-au prea înghesuit să îşi plătească impozitele şi taxele locale.


Autor: Alex PÎNTEA

Dacă în anii anteriori se formau cozi la fiecare dintre ghişeele Direcţiei Fiscale Locale, de această dată numărul contribuabililor grăbiţi a fost mult mai mic. O posibilă cauză o reprezintă majorarea impozitelor cu 16%, aprobată de Consiliul Local la sfârşitul anului trecut.

Fără cozi

Sistemul informatic de încasare al impozitelor şi taxelor locale a fost pornit miercuri dimineaţa. „Am venit să îmi achit datoriile către stat. Aşa obişnuiesc să fac în fiecare an, le plătesc, iar apoi ştiu că pot sta liniştit“, spune unul dintre pensionarii care şi-au achitat integral taxele pentru acest an. Mulţi dintre cei care au trecut pragul Primăriei Mediaş au venit doar pentru a întreba cât au de plătit şi nu puţini au fost cei care s-au declarat nemulţumiţi de majorare.

Şi în cartiere

Săptămâna aceasta, medieşenii îşi pot achita taxele doar la sediul Primăriei Mediaş din Piaţa Corneliu Coposu. De la începutul săptămânii viitoare, impozitele şi taxele locale se vor putea achita şi la centrele de încasare din cartierele Gura-Câmpului şi Vitrometan. „Începând de miercuri, Direcţia Fiscală Locală Mediaş a început încasarea taxelor şi a impozitelor la casieriile din cadrul primăriei. De luni, 13 ianuarie 2014, se va putea plăti şi la centrele de încasare din cartierele oraşului. Astfel, medieşenii îşi pot plăti zilnic datoriile fiscale. Programul este lunea, miercurea şi joia, în intervalul orar 8.00-16.30, marţea între orele 8.00-18.00, şi vinerea între orele 8.00-12.30“, a precizat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.

Impozite mai mari

Medieşenii vor plăti din acest an impozite mai mari pe clădiri. Direcţia Fiscală Locală a înaintat o propunere de majorare a acestora cu 16% pentru persoanele fizice. Majorarea a fost obligatorie conform unei hotărâri a Guvernului României adoptate în 2012 şi care trebuia pusă în aplicare. Persoanele care îşi vor integral taxele până pe 31 martie vor beneficia de o bonificaţie de 7% la impozitele pe locuinţe şi terenuri. Aceasta a fost diminuată, în condiţiile în care anul trecut a fost de 10%. De asemenea, a fost eliminată bonificaţia de 10% la plata integrală a taxei de salubritate.
    Trimite prin e-mail