duminică, 19 ianuarie 2014

Publicat la 1/19/2014 11:59:00 a.m. de Anonim

Mediaşul creşte în statistici

Numărul nou-născuţilor este în creştere în ultimii doi ani la Mediaş, iar sporul natural a devenit pozitiv.


Autor: Alex PÎNTEA

În anul 2013, au venit pe lume aproape 1.000 de copii. Pe de altă parte, numărul deceselor şi cel al căsătoriilor este în scădere. La Mediaş se nasc tot mai mulţi copii, în timp ce numărul cuplurilor care se hotărăsc să îşi unească destinele legal scade de la an la an. 

Plus 322

Conform datelor înregistrate de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei Mediaş, sporul natural a fost pozitiv anul trecut, fiind înregistraţi cu 322 mai mulţi nou-născuţi în raport cu numărul de decese. „În anul 2013 s-au înregistrat la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei Mediaş 948 de naşteri, cu 30 mai multe decât în anul anterior. În ceea ce priveşte numărul deceselor, acesta a scăzut, fiind înregistrate 626 de decese“, a explicat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Pe de altă parte, însă, de la an la an, scade uşor numărul căsătoriilor. Tot mai puţini tineri hotărăsc să meargă în faţa ofiţerului de stare civilă. „Tot în scădere faţă de anul precedent se află şi numărul căsătoriilor. Astfel, în anul 2013 au fost înregistrate un număr de 298 de căsătorii, cu opt mai puţine decât în anul 2012“, a mai menţionat Raluca Filip.
    Trimite prin e-mail