joi, 30 ianuarie 2014

Publicat la 1/30/2014 03:29:00 p.m. de Redacţie

Medicii vor preleva organele tânărului accidentat, marţi, la Mediaş

Echipe de medici din Cluj-Napoca şi Bucureşti vor preleva rinichii şi ficatul bărbatului accidentat pe un şantier din municipiul Mediaş.

"La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va avea loc o prelevare de organe de la un pacient de 34 de ani, aflat în moarte cerebrală. În acest sens, echipa de medici de la Sibiu formată din dr. Mihai Sava, medic şef Secţia Anestezie Terapie Intensivă şi dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant, au obţinut acordul familiei pacientului. Echipele vor preleva rinichii şi ficatul, organe care vor fi trimise la Cluj, respectiv Bucureşti, unde se află beneficiarii operaţiilor de transplant", a anunţat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.
Bărbatul a fost internat în cadrul secţiei Anestezie - Terapie Intensivă în seara de 28 ianuarie, în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi craniene şi fracturi costale. 

Citeşte mai mult:


    Trimite prin e-mail