Un automat de bilete din zona podului CFR le-a căzut „victimă“ unor persoane care s-au gândit că ar fi distractiv să-l ardă cu bricheta. Este doar cel mai recent incident dintr-o întreagă serie. Angajaţii Meditur găsesc aproape zilnic noi dovezi ale „creativităţii“ vandalilor.
Autor: Aurelian LUNGU
De la frunze, la resturi de ambalaje sau chiar gumă de mestecat. Din „arsenalul“ vandalilor nu lipseşte nimic. „În nenumărate rânduri, colegii noştri au găsit automate de bilete aduse în stare de nefuncţionare. Aceste aparate sunt lovite, incendiate, înfundate cu hârtii, cartoane, beţe de chibrit, gumă de mestecat, agrafe, monede, frunze, crenguţe şi aşa mai departe. Alteori, vandalii dezlipesc informaţiile afişate cu autocolant sau le şterg folosind lame sau gume“, povesteşte Ioana Streza, purtătoarea de cuvânt a societăţii Meditur.
Zone „negre“
Lucrătorii operatorului de transport public verifică aparatele de mai multe ori pe zi, însă vandalii acţionează fie noaptea târziu, fie la primele ore ale dimineţii. Astfel încât, până acum, nimeni nu a fost prins în flagrant şi dat pe mâna Poliţiei. Cel mai frecvent este „defectat“ automatul de la Automecanica. Distrugeri au mai fost consemnate şi pe 1 Decembrie, în zona podului CFR sau a celui de la benzinăria Mol.
Trecătorii nu fac sesizări
Multe persoane sunt nemulţumite de sistemul de ticketing, însă niciodată nu iau atitudine când asistă la distrugerea staţiilor. „Este trist că nu primim reclamaţii atunci când staţiile şi bunurile societăţii noastre sunt vandalizate. Oamenii asistă la asemenea fapte reprobabile şi trec nepăsători mai departe. Fie că le este frică de cei certaţi cu legea, fie pur şi simplu nu realizează faptul că atât modernizarea, cât şi reparaţiile costă bani publici şi vorbim de sume importante. Facem un apel atât Poliţiei Locale şi Poliţiei municipiului Mediaş, să sporească efectivele în zonele unde se întâmplă frecvent asemenea incidente, cât şi cetăţenilor care ne pot ajuta să stopăm acest fenomen nedorit“, conchide Ioana Streza.