Un localnic din comuna Bazna este cercetat penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor şi vătămare corporală, după ce a făcut uz de pistolul cu bile pe care îl deţinea.
Ieri după-amiază, în jurul orei 13.40, el a anunţat Poliţia municipiului Mediaş cu privire la faptul că, pe fondul unei altercaţii, a folosit pistolul cu proiectile din cauciuc, rănind persoana cu care se afla în conflict verbal. În urma cercetării efectuate la faţa locului poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Brateiu au stabilit faptul că în extravilanul localităţii Bazna, pe câmp, bărbatul deţine o turmă de oi. El s-a certat cu ciobanul pe care îl angajase, fiind nemulţumit de felul în care acesta îngrijeşte animalele. "Conflictul verbal între cei doi a degenerat, iar M.Cosmin a făcut uz de arma cu bile pe care o deţinea, a tras cu acesta, iar o bilă l-a lovit pe angajatului său în antebraţ, provocându-i, astfel, leziuni", anunţă subcomisarul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ciobanul a fost dus la spital chiar de către cel care l-a împuşcat. "În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că arma este deţinută legal. Arma şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Brateiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 133 din Legea nr. 295/2004 actualizată privind regimul armelor şi muniţiilor, respectiv uz de armă fără drept şi vătămare corporală", conchide Balteş. (A. L.)