Perioada aceasta, a Triodului, ne pune ca început de lecţie duhovnicească Evanghelia cu Vameşul şi Fariseul. Hristos începe să Se facă vădit în trăirea poruncilor, pe măsura plinirii lor (Sf. Marcu Ascetul).
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA
Cântarea Utreniei - cea care, să nu uităm, pregăteşte, în fond, înţelegerea Evangheliei - ne spune: „Smerenia a înălţat pe cel ruşinat de rele, pe vameşul care a suspinat şi a strigat către Ziditorul: Milostiveşte-Te! Iar semeţia a surpat din dreptate pe ticălosul fariseu ce a grăit cu trufie. Deci să urmăm celor bune, depărtându-ne de rele“. (Sedealnă, glas 4). Şi aceasta, pentru că „trufia s-a arătat pricinuitoare de sărăcie pentru bogăţia virtuţilor, iar smerenia, din sărăcie desăvârşită, s-a arătat îndestulătoare îndreptării; pe aceasta s-o câştigăm“ (Cântarea a 4-a, III).
Taina vameşului
Că este vorba de o „călătorie a virtuţilor“, spre Postul Mare, tot textul Utreniei ne-o arată. În genere, cuvântul amvonului în această Duminică pare orientat mereu s-arate un exemplu în vameş şi un contra-exemplu în fariseu. Şi totuşi... Cântarea a 5-a a Utreniei zice: „Să ne sârguim a urma virtuţilor fariseului şi a râvni smerenia vameşului, urând ceea ce este nepotrivit la amândoi, adică trufia şi pierderea“. Poate că de aici ar trebui să reanalizăm taina vameşului. Şi calitatea rugăciunii pe care o înălţăm dinaintea lui Dumnezeu. Căci, iată, chiar model vameşul nu este decât o treaptă, un fuştei la scara duhovnicească a modelului Hristos, cea de la care începe urcuşul.
Lecţia este apoi dată. „Prin mijlocirea smereniei“, vameşul se înalţă pe aripile vultureşti ale pocăinţei prea uşor dinaintea lui Dumnezeu. De cealaltă parte, fariseul, cuprins de „putreda uşurime a trufiei“, se înalţă spre aceasta, căzând în cele mai adânci ale iadului.
Cu duhul smereniei
Ceea ce ni se cere - ca persoană şi ca Biserică - este transfuzionarea aceasta cu duhul smereniei, a gândului smereniei „cel de Dumnezeu bine-primit“. „Cuvintele vameşului, credincioşii să le grăim în sfânta Biserică. Dumnezeule, milostiveşte-Te, ca, împreună cu el, să aflăm iertarea, scăpând de pieirea fariseului celui mult lăudăros“. „Suspinării vameşului să urmăm toţi şi cu Dumnezeu vorbind, toţi să strigăm către Dânsul cu lacrimi fierbinţi: Iubitorule de oameni, greşit-am! Milostive, Îndurate, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte!“ (Cântarea a 8-a, III şi IV).
Poartă de intrare spre Hristos
Vedeţi cum textul liturgic al Duminicii acesteia vine să facă exegeză, să nască predica pe care avem s-o rostim? Căci este important să înţelegem această taină a vameşului, atât fiecare în parte, cât şi comunitatea credincioşilor, numită Biserică. Evanghelia aceasta se face poartă de intrare spre Hristos. Căci taina aceasta poartă în sine pecete adâncă, taina smeritei cugetări şi a rugăciunii curate.
Cheia, în exprimarea rugăciunii
Când spunem a „rugăciunii curate“, iarăşi ne ajută inspiratul făcător de imn liturgic. Căci zice acesta: „Să aducem cu osârdie rugăciuni de umilinţă Ziditorului, ca vameşul, lepădându-ne de nerecunoscătoarele rugi ale fariseului; de glasurile cele cu laudă mare, care aduc deformare împotriva aproapelui, ca să câştigăm pe Domnul milostiv şi lumină“ (Cântarea a 9-a, III). Şi poate n-ar strica să ţinem cont mereu de aceasta, atunci când ne împlinim pravila de rugăciune personală (ritmul liturgic intern), ca şi atunci când punem în lucru rugăciunea publică a Bisericii (ritmul liturgic extern). Căci aici este această cheie a modelului-vameş şi contra-modelului-fariseu. În exprimarea rugăciunii.
Vameşul s-a îndreptat
Modelul oferit de vameş poartă şi el treptele rugăciunii curate, după cum cântarea Triodului o şi consemnează. „Vameşul, suindu-se la templu cu credinţă oarecând şi rugându-se lui Dumnezeu, s-a îndreptat, căci cu suspinuri a venit şi cu lacrimi şi cu zdrobire de inimă, toată povara păcatelor a lepădat-o prin ispăşire“ (Slavă..., cântarea a 9-a). De aici şi sensul pe care traducerea Î. P. S. Bartolomeu a Noului Testament o dă textului atunci când spune: „Vă spun Eu vouă: Acesta s-a coborît la casa lui mai îndreptăţit decât acela...“ (Luca 18, 14a), nota din subsol consemnând: „îndreptăţit în dublu înţeles: mai îndreptat din starea păcatului şi, prin aceasta, mai îndreptăţit la îndurarea lui Dumnezeu“.
Postirea, topitoarea păcatului şi lacrima pocăinţei
Or exerciţiul de smerenie cel mai adânc şi grabnic la îndemână ne este postul, postirea, topitoarea păcatului şi lacrima pocăinţei (cf. Sf. Ioan Gură de Aur). De-aceea zicem cu cea din urmă cântare a Utreniei: „Pe fariseul ce se îndreptăţea pe sine, lăudându-şi faptele, l-ai osândit, Doamne, şi pe vameşul, ce s-a smerit şi cu suspinuri a cerut iertare, l-ai îndreptat. Că nu primeşti gândurile cele înălţate şi inimile cele zdrobite nu le defăimezi. Pentru aceasta şi noi, cu smerenie, cădem înaintea Ta. Cel ce ai pătimit pentru noi, dă-ne iertare şi mare milă!“ (Slavă..., laude).
Să cerem dar să lumineze-n noi Hristos taina adâncii smerenii.
.jfif)
.jfif)
