miercuri, 26 februarie 2014

Publicat la 2/26/2014 03:19:00 p.m. de Anonim

La Dârlos, românii duc mai departe tradiţia Fasching-ului săsesc

Locuitorii din comuna Dârlos au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o tradiţie populară de alungare a iernii şi a răului, cunoscută în limba germană sub numele de Fasching şi atestată pentru prima oară în secolul al XVII-lea.

Sărbătoarea este una tradiţională în comună şi a fost moştenită de la saşi. Localnicii s-au costumat în personaje de poveste şi au pornit pe străzile din localitate într-un marş tradiţional menit să alunge spiritele rele ale iernii şi să întâmpine sosirea primăverii. „Este o sărbătoare a satului, tradiţională, pe care o avem de la minoritatea saşilor. Lumea o percepe care fiind deja a noastră, pentru că saşii au adus o cultură în Ardeal, iar noi o continuăm şi ne bucurăm să fie cât mai multă lume, să se adune, să se bucure împreună cu noi“, a explicat Gheorghe Fetean, organizatorul evenimentul. Manifestarea din acest an a beneficiat de sprijinul Primăriei Dârlos. „Le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie. Au tot sprijinul Primăriei şi ne dorim să ducem tradiţia mai departe“, spune primarul Ioan Lupu.


Tradiţia Fasching-ului a fost readusă în actualitate şi la Mediaş, sâmbăta trecută, când alaiul lolelor a străbătut centrul istoric al oraşului, de la Casa Schuller până la Primăria Veche (actuala Bibliotecă Municipală „Stephan Ludwig Roth“). (A. P.)
    Trimite prin e-mail