marți, 11 februarie 2014

Publicat la 2/11/2014 08:12:00 p.m. de Redacţie

UNESCO face regulile la Biertan şi Valea Viilor


Primăria din Biertan şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Sibiu au demarat o nouă acţiune de conştientizare a localnicilor în ceea ce priveşte obligaţiile impuse de UNESCO.


Autor: Aurelian LUNGU

Astfel, pentru a informa mai bine cetăţenii despre faptul că întregul sat aparţine patrimoniului UNESCO, acestora li se înmânează o foaie de înştiinţare. Faptul că Biertanul este sit UNESCO implică menţinerea specificul arhitectural al clădirilor, chiar dacă ele sunt în proprietate privată. „Omul se duce să plătească impozitul şi trebuie să semneze şi că a luat la cunoştinţă acest lucru“, a explicat Răzvan Pop, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Aceeaşi măsură a fost luată şi la Valea Viilor.

Cu vorba bună

Mircea DRAGOMIR
Până acum, în niciuna dintre cele două comune nu a fost întâlnită situaţia ca vreo casă să fie dărâmată complet şi apoi refăcută, dar au fost făcute modificări ce încalcă regulile protejării patrimoniului, subliniază Pop. Printre aceste modificări ilegale se numără montarea geamurilor termopan, schimbarea şarpantei sau folosirea culorilor neadecvate la zugrăvirea faţadelor. „Şi casele vechi poţi să le modernizezi, dar trebuie să respecţi nişte reguli. De asta vin oamenii la Biertan şi la Copşa Mare şi la Richiş, să vadă nişte sate săseşti tradiţionale. Avem noroc că, deocamdată, comuna Biertan încă arată bine din acest punct de vedere. Sunt câteva modificări, sperăm cu vorba bună oamenii să înţeleagă acest lucru şi să nu continue să mai deterioreze, iar cei care şi-au modificat să-şi refacă“, a mărturisit Mircea Dragomir, primarul din Biertan. Din 2014, Biertanul ar putea beneficia de un proiect european prin care să fie renovate faţadele tuturor locuinţelor din situl rural UNESCO. „Atunci ar vedea oamenii că au şi ei un beneficiu, nu numai nişte restricţii“, a apreciat Dragomir.
    Trimite prin e-mail