Valeria Guliman, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali filiala Sibiu, a câştigat marele premiu la secţiunea „Întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale“ din cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială 2014. În cadrul aceluiaşi eveniment, Emiliei Şerb, angajată a Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş, i se va înmâna diploma pentru locul al IV-lea la secţiunea „Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare“. Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială se va desfăşura în data de 18 martie la Teatrul „Nottara“ din Bucureşti şi este prilejuită de aniversarea a 20 de ani de la prima promoţie de asistenţi sociali în România, respectiv a 10 ani de la reglementarea acestei profesii în ţara noastră. (A. P.)