joi, 27 martie 2014

Publicat la 3/27/2014 07:00:00 p.m. de Anonim

Patru ţări într-un singur restaurant

Agenţia de turism Eximtur din municipiul Mediaş a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o petrecere care s-a dorit a fi o incursiune turistică în ţările preponderent alese de medieşeni pentru petrecerea concediilor.


Autor: Alex PÎNTEA


Evenimentul s-a desfăşurat la un restaurant din municipiul Mediaş. „Petrecerea de anul acesta an numit-o «Eximtur şi prietenii săi». A fost o petrecere tematică, o incursiune turistică prin România, Turcia, Grecia şi Spania. Sunt destinaţiile principale în care merg turiştii noştri, aşa că am zis să încercăm să facem o incursiune în aceste patru ţări şi să aducem câte puţin din atmosfera fiecăreia, din meniul specific fiecărei ţări la această petrecere“, a explicat Cornel Posea, directorul agenţiei Eximtur Mediaş. 

Distracție și surprize

Invitaţii la petrecerea tematică au avut parte de un program artistic deosebit, cu muzică, dans, dar şi multe surprize. „De obicei, încercăm să lucrăm cu oameni de aici, de-ai casei, drept pentru care am avut invitată o trupă de la «Magic of the Dance», mâncarea a fost pregătită de Marius de la «Il Buon Gusto», atmosfera a fost întreţinută de «Gina Pop Band», nu îi uităm pe prietenii de la Junii Sibiului care ne sunt foarte apropiaţi, iar ca surpriză a fost un dans cu flăcări pentru a ne aduce aminte de spectacolul «Fire of Anatolia»“, a amintit Posea. Participanţii au avut şansa de a câştiga la tombolă patru excursii în România, Spania, Turcia şi Macedonia.
    Trimite prin e-mail