Operatorul Apa Târnavei Mari S.A. sărbătorește anul acesta Ziua Mondială a Apei, prin organizarea Zilei Porților Deschise la cea mai modernă stație de potabilizare a apei din România, stația regională de tratare a apei din Mediaș, amplasată în partea de nord-est a municipiului, pe str. Stadionului, F.N.
Stația va fi deschisă spre vizitare în data de 22 martie, între orele 10.00 și 17.00. "Turul staţiei se face în grupuri organizate, vizitatorii fiind însoţiţi de reprezentanţi ai operatorului, care vor explica parcursul apei de la captare la robinetele consumatorilor. Cu această ocazie, va putea fi vizitat şi Muzeul Apei, aflat în incinta staţiei. La finalul turului, fiecare vizitator va avea ocazia să deguste produsul finit, apă tratată de calitate superioară, potabilizată prin cele mai moderne tehnologii disponibile", anunță Iulia Tarnu, ofițerul de presă al societății Apa Târnavei Mari.
Staţia a fost realizată în cadrul proiectului POS Mediu „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene şi dispune de cele mai avansate tehnologii în domeniu, cum ar fi: ozonarea, Multiflo trio®, Actiflo carb®, filtre cu nisip, filtre cu carbon activ, tratament UV. În prezent, noua staţie deserveşte întreg municipiul Mediaş, asigurând furnizarea apei potabile la standarde europene pentru circa 50.000 de locuitori. (A. L.)