vineri, 23 mai 2014

Publicat la 5/23/2014 02:12:00 p.m. de Redacţie

Județul Sibiu merită un europarlamentar! (P.E.)

Medieşenii vor vota Partidul Democrat Liberal la alegerile europarlamentare din 25 mai. Potrivit datelor unui sondaj de opinie realizat la nivel naţional, în perioada 9-16 mai, la Mediaş, Partidul Democrat Liberal va obţine cel mai bun scor la alegerile de duminică.

Astfel, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, dvs. cu cine aţi vota?”, medieşenii au răspuns PDL în proporţie de 38,7%. Clasamentul pentru Parlamentul European este completat de Alianţa PSD-UNPR-PC cu 19,5% şi PNL cu 16%. UDMR va obţine la alegerile pentru Parlamentul European 5,2%, în timp ce Partidul Mişcarea Populară a reuşit să convingă 3,9% dintre alegători. PPDD va obţine 3,2% şi Forţa Civică cu 1,2%. În cazul alegerilor de duminică, 3,7% dintre medieşeni au spus că nu vor merge la vot, iar 8,6% fie nu au decis cu cine să voteze, ori nu au răspuns.
Potrivit sondajului realizat de Consulting Media Group, 59% dintre românii cu drept de vot se declară interesaţi şi foarte interesaţi de alegerile europarlamentare de duminică. Iar dintre aceștia, doar 34% au o opinie şi vor participa la vot.
Sondajul a fost realizat pe populația adultă, neinstituționalizată, pe un eşantion de 1.080 de interviuri. Eroarea este de 3,4%, la un nivel de probabilitate de 0,95.


    Trimite prin e-mail