Finalul de campionat nu este deloc unul liniştit pe Târnava Mare. Formaţia antrenată de Cristi Dulca a obţinut un singur punct în ultimele două etape, în urma remizei de pe teren propriu cu Astra Giurgiu. Marţi seară, alb-negrii au fost învinşi la limită de Concordia Chiajna. Sâmbătă, gaziștii primesc vizita „câinilor roșii“.
Autor: Alex PÎNTEA
Concordia a dominat prima repriză a partidei disputate pe teren propriu, fără însă să aibă ocazii mari de a marca. De partea cealaltă, alb-negrii s-au mărginit să se apere, părând mulţumiţi cu perspectiva obţinerii unui singur punct. Cu trei minute înainte de pauză, tabela s-a modificat. Romeo Roberto l-a faultat pe Wellington în careul de 16 metri, iar centralul Robert Dumitru a indicat punctul cu var. Acelaşi Wellington a executat lovitura de pedeapsă şi a reuşit să deschidă scorul. În repriza a doua, jucătorii lui Dulca au fost mai prezenţi în atac, însă ocaziile au lipsit aproape cu desăvârşire. Portarul Concordiei nu a avut emoţii decât în minutul 74, la şutul lui Cristi Todea, pe care l-a respins în corner, iar finalul de meci a adus cele trei puncte în tabăra gazdelor.
Remiză echitabilă
La sfârşitul săptămânii trecute, Gaz Metan a remizat la zero cu Astra Giurgiu. Fiecare dintre cele două formaţii a avut şansa de a obţine cele trei puncte, însă s-au ratat ocazii clare. Gruparea de pe Târnava Mare a început bine partida cu Astra, iar în minutul 8 şutul lui Zaharia a fost respins de Silviu Lung jr. în corner. Singura ocazie a oaspeţilor a venit în finalul primei părţi, atunci când Alex Munteanu a respins de pe linia porţii şutul lui William de Amorim. Alb-negrii au început bine şi repriza secundă, însă Florin Dan nu l-a putut învinge pe portarul advers. La poarta cealaltă, Budescu a înscris, însă, golul a fost anulat pe motiv de off-side, iar Yazalde a ratat o ocazie mare, după ce a trimis puţin pe lângă poartă în minutul 67. Gazul putea da lovitura în ultimul minut de joc, atunci când Silviu Lung jr. a respins şutul puternic al lui Bawab. Mingea a ricoşat la Aymen Tahar, a cărui centrare a şters bara transversală.
Dulca vrea să continue
Actualul antrenor îşi încheie luna viitoare contractul cu gruparea de pe Târnava Mare. El spune că vrea să rămână şi sezonul următor pe banca tehnică a Mediașului. Dulca este de părere că sunt „condiţii foarte bune“ la echipă și s-a declarat încrezător că problemele financiare se vor rezolva. „În vară mi se termină contractul. Vom vedea… Eu sper să continui aici, pentru că m-am obişnuit foarte bine, am întâlnit oameni de caracter şi condiţiile sunt foarte bune. Chiar dacă am avut probleme şi nu e uşor să munceşti când eşti neplătit, băieţii au înţeles după discuţia cu conducerea ceea ce li s-a promis şi se va întâmpla în perioada următoare şi asta e cel mai important până la urmă“, a comentat el.
Vin „câinii“
Pentru Gaz Metan Mediaș urmează, la sfârșit de săptămână, o nouă partidă foarte dificilă pe teren propriu. Întâlnește Dinamo, o formaţie cu orgoliul rănit, care a pierdut ultimele două partide din campionat, în deplasare cu FC Braşov cu scorul de 2-0 şi pe teren propriu cu CFR Cluj la scor de neprezentare, 3-0. În tur, Dinamo s-a impus la limită pe teren propriu în faţa formaţiei lui Cristi Dulca, prin golul marcat de George Ţucudean. Meciul Gaz Metan Mediaș - Dinamo București va avea loc sâmbătă, de la ora 20.30, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.