duminică, 15 iunie 2014

Publicat la 6/15/2014 02:07:00 p.m. de Anonim

Concert de excepție Bogdan Ota | VIDEO

Pianistul și compozitorul Bogdan Ota va susţine un concert pe scena Sălii Traube din Mediaș.


Autor: Alex PÎNTEA

Evenimentul reprezintă o premieră pentru municipiul de pe Târnava Mare şi se va desfăşura sâmbăta viitoare. Bogdan Ota va fi acompaniat de Radu Cotoman la vioară și Emerich Ghercă la violoncel. Pianistul botoșănean Bogdan Alin Ota este unul dintre cele mai sonore nume din industria muzicală contemporană și unul dintre artiștii români cu cea mai spectaculoasă ascensiune din ultimii ani.

Piese în primă audiție

„Pe data de 19 iunie, începând cu ora 19.00, pianistul și compozitorul Bogdan Ota, acompaniat de Radu Cotoman la vioară și Emerich Ghercă la violoncel, va concerta în premieră la Mediaș, la Sala Traube. Compozitorul, cunoscut pentru anvergura concertelor sale, a optat de această dată pentru varianta acustică, astfel încât gingășia lucrărilor muzicale special alese pentru acest eveniment să adere cu ușurință la sufletul spectatorului. Fanii medieșeni ai artistului vor avea parte de o surpriză importantă cu ocazia acestui concert. Pe lângă lucrările muzicale incluse pe primul său CD, intitulat «Day of Wrath», produs de casa de discuri Electrecord, Bogdan Ota va prezenta în primă audiție compoziții ce vor fi incluse pe viitorul său album“, au precizat organizatorii. Absolvent al Universității de Arte „George Enescu“ din Iași, Bogdan Ota a ajuns extrem de cunoscut și apreciat în întreaga lume odată cu participarea sa la competiția „Norway Got Talent“, în 2011, unde a înregistrat un succes fulminant.



    Trimite prin e-mail