392 de femei din Regiunea Centru vor fi calificate gratuit în meseria îngrijitor bătrâni la domiciliu și vor fi sprijinite să-și găsească un loc de muncă, prin intermediul proiectului european "Formarea profesională - ŞANSĂ pentru femeile din Regiunea Centru". Acesta va fi lansat oficial miercuri după-amiază, la Mediaș. "În anul 2011, unul din şapte români avea peste 65 de ani; în anul 2030, raportul va fi de unu la cinci, iar în 2060, de unu la trei. În 2011, 15,4% din populaţia Regiunii Centru avea peste 65 de ani; în anul 2050, procentul va fi de 31,1%. Cine ne va îngriji bătrânii, cum vor arăta serviciile sociale din Regiunea Centru în viitorul apropiat sunt temele pe care le vom aborda împreună cu reprezentaţi ai autorităţilor publice locale din județul Sibiu în cadrul evenimentului de lansare a proiectului", anunță Ramona Marian, managerul proiectului "Formarea profesională - ŞANSĂ pentru femeile din Regiunea Centru". (A. L.)