vineri, 20 iunie 2014

Publicat la 6/20/2014 09:30:00 a.m. de Anonim

Puterea exemplului

Mi-a rămas în memorie o discuţie televizată între un antreprenor de succes în domeniul turismului, român de-al nostru, care, întrebat fiind dacă ar accepta să preia Ministerul Turismului, a spus foarte clar că n-ar avea nicio şansă să facă treabă prin hăţişurile intereselor din curtea statului. Dar nu s-a ferit să pună pe tarabă o strategie pe care ar aborda-o, dacă ar putea lua decizii.

Milu OLTEAN
Omul spunea că ar canaliza banii Ministerului dintr-un an de zile către un singur proiect, dintr-o anumită regiune. Să zicem, circuitul cetăţilor fortificate din Transilvania. Sau altul. După un an de zile, ar fi existat un circuit „ceas”, începând de la infrastructură turistică, promovare şi tot ce implică fenomenul. Cu un exemplu clar de „jucărie” care funcţionează în mână, omul spunea că ar fi schimbat regiunea şi ar fi trecut în Moldova sau în altă parte, unde ar fi arătat ce se poate face şi ar fi căutat parteneri pentru un alt început. Concret. Iar prin puterea exemplului şi prin prezentarea unui proiect funcţional, ar fi reuşit să-i capaciteze pe oamenii din administraţiile locale şi din mediul privat să fie partenerii Ministerului în următoarea investiţie. În câţiva ani, România s-ar fi ales cu o serie de idei transformate în realitate, nu doar uitate pe hârtie, prin sertarele politicienilor. Ca o sinteză, antreprenorul sublinia efectul de domino al unui proiect reuşit. Revenind la oile noastre, mă gândesc că, din toate punctele de vedere, Sibiul poate fi considerat un model de succes, iar aici mă refer la reuşita Sibiu - Capitală Culturală Europeană, la FITS şi la nesfârşitele evenimente, care au schimbat faţa oraşului. Trecând mai departe, nu se poate să nu iei în considerare faptul că Alba Iulia a atras zeci de milioane de euro, fonduri europene, pentru a transforma vechea cetate Vauban într-o comoară, că oraşe precum Cluj şi Iaşi visează la statutul de Capitală Culturală a Europei. Dacă e să ieşim niţel din sfera turismului, am putea vorbi şi de Sebeş, oraşul cu şomajul ce tinde vertiginos spre zero. Cu exemplele nu stăm rău deloc, ba chiar cei dornici să înveţe au de la cine, au de unde şi mai ales au ce. „Know-how” este, numai să aibă cine. Dincolo de toate stau faptele şi, neştirbind deloc din valoarea lucrurilor de la Alba, cel mai la îndemână mi-e să arăt cu degetul Sibiul, prin prisma apropierii. Faptele se văd, adică sunt acele exemple palpabile ale lucrului bine făcut. Sibiul a investit masiv în cultură, iar astăzi este în postura de a culege roade şi de a se gândi cu optimism la Sibiul de mâine. Alba Iulia a investit enorm în cetate. Şi acolo se culeg roade şi se vede un viitor spectaculos. Par răutăcios spunând că Mediaşul a investit masiv în apă şi canalizare? Nu vreau, spun doar ce se vede. Astea le avem, dar, din nefericire, nu produc nici bani, nici perspective, nici nu atrag turişti. E cazul să trecem la alt nivel. Avem exemple, avem de la cine să învăţăm, trebuie doar să vrem şi să avem curaj. Sibiul de azi nu mai seamănă cu cel de acum 10 ani şi nici Alba Iulia nu mai seamănă cu oraşul de acum 7-8 ani. Mi-aş dori ca nici Mediaşul de peste 5-6 ani să nu mai fie precum cel de azi.
    Trimite prin e-mail