Găleata cu gheaţă

Bine, bine, am înţeles că e o modă, am înţeles că e viral pe net, că e trendy, că gestul în sine al turnării unei găleţi cu apă şi gheaţă în cap este musai asociat cu o donaţie pentru bolnavii imobilizaţi la pat de scleroza multiplă. Dincolo de gestul “ritualic”, care nu prea înţeleg cui îi foloseşte, mi-aş fi dorit ca cei care au aderat la campanie să scrie cecurile în faţa camerelor de luat vederi. Aşa să se vadă, negru pe alb, că treaba cu găleata de gheaţă nu e la vrăjeală.

E mişto până la lacrimi să-i vezi pe mai marii zilei, de la noi sau de pe-afară, politicieni, actori, cântăreţi, sportivi şi corporatişti, în general oameni cu stare, înconjuraţi de tineri zâmbitori, de prieteni sau de familie cum se zgribulesc sub apa rece ca gheaţa şi decretează că s-au alăturat campaniei de donaţii. Brr, măi! E chiar simpatic să ştii că Mutu, Esca, Măruţă, Salam, Pepe, Boc, Boureanu şi mulţi alţii sunt frăţiori de gheaţă-n freză cu mult mai titraţii Bill Gates,  George W. Bush, Justin Timberlake sau Ronaldo, Beckham şi Mourinho. Uite-aşa s-a umplut lumea virtuală de porcării şi clipuri care de care mai virale şi mai emoţionante, cu oameni lângă oameni, cu trezirea la realitate în faţa suferinţei, cu adevărate semnale de omenie şi compasiune, în fapt tot un fel de “harlem shake” globalizat sau un altfel de “happy”. Iar mesajele pe care naivii le propovăduiesc, asemeni unor profeţi trotilaţi, prin mediul virtual, de genul “omenirea dă semne că se coalizează împotriva suferinţei” sau “oamenii fac scut comun împotriva durerii semenilor lor şi dau semnalul trezirii cu apă şi gheaţă” sunt nişte gogorniţe numai bune de adormit copii. Şi nici pe aceia pe toţi, pentru că unii sunt aşa mai pişicheri, care doar se amuză copios de prostia celor mari. Marketing, vizualizări, contorizări, cineva care se pricepe mai bine decât mine la şmecheriile astea din lumea virtuală poate să vă explice cum stă treaba atunci când foarte mulţi oameni îmbrăţişează o “nadă” aruncată aiurea şi bifează vizionări peste vizionări pe site-uri şi reţele de socializare, umflând conturile cuiva. “Ce e val, ca valul trece” şi n-am spus-o eu, ci un poet, care le dă fiori de gheaţă pe şira spinării multora dintre cei aflaţi la vârsta Bacalaureatului.  

Partea cu gheaţă în cap cred că putea fi trecută cu vederea, iar accentul să fi căzut mult mai mult pe partea legată de donaţii. Zău că aş fi trecut cu vederea scălâmbăielile cu apă-n creştet dacă toţi cei cărora le-a îngheţat zâmbetul pe buze ar fi trecut mai întâi prin faţa camerei de filmat cu cecul în mână, pe care să-l completeze şi să-l arate tuturor. Atâta am, atâta dau. Şi abia apoi să treacă pe la găleată. Poate ar mai fi aruncat măcar o umbră de seriozitate peste joaca cu gheaţa. 

N-aş vrea să închei fără să-mi aduc aminte de melodia trupei Taxi “Criogenia salvează România”. Chiar au fost vizionari băieţii ăştia, că la câte probleme are ţara şi la câte campanii umanitare de tip găleata cu gheaţă s-ar putea desfăşura la noi, apoi cred că se termina gheaţa de pe planetă şi numai criogenia ne putea rezolva.