joi, 21 august 2014

Publicat la 8/21/2014 10:32:00 a.m. de Anonim

Pod nou înainte de termen | FOTO

Podul de pe strada Izvorului, care traversează pârâul Moşnei, a fost finalizat cu patru luni mai devreme decât prevedea contractul. 


Autor: Alex PÎNTEA

Construcția a fost realizată pe o structură de beton armat şi a costat 1,1 milioane de lei. Banii  provin de la bugetul local al municipiului. Lucrarea a fost finalizată cu patru luni înainte de termenul stabilit. În zonă se va circula alternativ, în condiţiile în care podul nou nu are decât o singură bandă. 

Se circulă din nou

De la mijlocul acestei săptămâni s-a redeschis circulaţia pe podul de pe strada Izvorului. Lucrările la acest obiectiv de investiţii au fost finalizate înainte de termen, noul pod având o structură de beton armat pe patru piloni de susţinere. „A fost o investiție care a cuprins proiectarea și execuția, lucru care a determinat o durată de timp mai mică de execuție a acestei lucrări, ea fiind finalizată cu patru luni mai repede. Podul a avut o structură învechită, ultima dată când a fost reabilitată o porțiune a fost acum aproximativ 15 ani. În prezent, avem o structură formată din beton armat pe patru piloni la o adâncime de 20 de metri, părțile laterale au fost şi ele reabilitate, au fost montate grinzi din beton prefabricat, iar la final s-a turnat asfalt“, a detaliat viceprimarul George Petrescu.


Garantat 50 de ani

Circulaţia pe podul de pe strada Izvorului se va face alternativ, în condiţiile în care zona nu a permis ca acesta să fie construit cu două benzi. Conform reprezentanţilor municipalităţii, noul pod va putea fi folosit pentru cel puţin cinci decenii, iar problema circulaţiei prin această zonă a fost astfel rezolvată. „Datorită configuraţiei străzii şi a proprietăţilor care sunt aici în zonă, costurile erau foarte mari pentru demolări, iar în aceste condiţii am ales soluţia cu un singur sens pe care să se circule alternative. Această investiție are o durată de viață de 50 de ani, garanția ei fiind de cinci ani. Vom urmări în timp investiția, iar, dacă vor fi probleme, vom solicita constructorului să le remedieze“, a adăugat Petrescu.


    Trimite prin e-mail