Un copil de 8 ani ce suferea de stenoză aortică a beneficiat de o nouă şansă la viaţă printr-o procedură de cardiologie intervenţională, efectuată sâmbătă, în premieră în România, la Spitalul European Polisano.
Familia micuţului cunoştea afecţiunea acestuia încă de la vârsta de 3 luni, fiind necesară o monitorizare continuă a cazului. Echipa medicală a fost formată din medicul cardiolog pediatru Adrian Lăcătușu, profesorul universitar Petru Liuba - șeful catedrei de Cardiologie Intervențională a Universității din Lund, Suedia, și șeful secției de Cardiologie Intervențională a Spitalului European Polisano, dr. Nicolae Florescu.
Proiectul de responsabilitate socială a debutat la inceputul anului 2014 și constă în realizarea unor intervenții chirurgicale complexe efectuate pro-bono de echipe de reputati medici cardiologi din strainatate, impreuna cu medicii spitalului Polisano la copii cu malformatii congenitale cardiace proveniți din familii defavorizate sau centre de plasament. Proiectul a parcurs pana în prezent doua etape: primii 10 copii au fost operaţi în februarie de o echipă mixtă româno-britanică printr-un maraton chirurgical de o săptămână, iar următorii 6 copii au beneficiat de un tratament non-chirurgical, intervențional in luna aprilie, care permite refacerea mult mai rapidă.
“Ne bucură foarte mult reuşita acestei iniţiative şi avem satisfacţia unei echipe bine închegate, de profesionişti, ce poate oferi cele mai înalte standarde de calitate ale actului medical. Prin acest proiect pilot ce constă în accesarea la timp a unui tratament adecvat pentru rezolvarea malformaţiilor cardiace, indiferent de condiţia socială, Clinica Polisano doreşte să atragă cât mai mulţi parteneri dispuşi să susţină o cauză umanitară”, a declarat dr. Nicolae Florescu, șeful secției de Cardiologie Intervențională a Spitalului European Polisano.
În urmă cu o săptămână, conducerea operațională a firmelor din grupul Polisano a fost preluată de avocatul Remus Borza, apropiat doctorului Ilie Vonica, fondatorul grupului. Grupul de firme Polisano, cu activități în producția și distribuția de medicamente, servicii medicale integrate prestate prin intermediul rețelei proprii de clinici și spitale, a avut în anul 2013 o cifră de afaceri de peste 400 de milioane euro, numărând 2.000 de salariați, potrivit unui comunicat de presă al Polisano Group. (A. L.)