O femeie în vârstă de 66 ani, din municipiul Mediaş, a ajuns stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, după ce mopedul pe care se afla ca pasageră a fost acroşat de un autoturism. Accidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada I.C. Brătianu din municipiul Mediaş, şi a fost provocat de un șofer medieşean în vârstă de 56 de ani. Acesta nu s-a asigurat la plecare şi a intrat în coliziune cu mopedul condus regulamentar. În urma impactului, femeia a fost proiectată pe carosabil şi a suferit răni grave, fiind transportată la Spitalul Judeţean, unde a şi rămas internată. Cercetările în acest caz sunt continuate de către lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (A. P.)