Circulaţia pe drumul de legătură între Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou se desfăşoară cu o serie de restricţii, de la începutul aceste săptămâni. Cauza o reprezintă începerea unor lucrări de execuţie la o conductă de refulare. „Începând de luni, 24 noiembrie, au demarat lucrările de execuție a conductei de refulare pe traseul comun cu drumul ce leagă Ighișul Nou de Mediaș. Lucrările se vor desfăşura pe partea stângă a traseului, cât mai aproape de acostament, astfel încât suprafaţa asfaltată să fie cât mai puţin afectată. Circulaţia în zonă va fi restricţionată strict în punctul de lucru“, a precizat Ioana Făgădar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. (A. P.)