vineri, 19 decembrie 2014

Publicat la 12/19/2014 07:30:00 a.m. de Redacţie

Medieşenii au donat jucării, alimente și articole de igienă



144 de elevi de la şcolile generale din municipiul Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou au avut parte de o surpriză, în cadrul campaniei „Hrăneşte un zâmbet”.




Autor: Alex PÎNTEA

La inițiativa Consiliului Local al Tinerilor, produsele donate de medieşeni în supermarketurile din oraş au ajuns la cei mici sub forma unui cadou.

Cadoul tinerilor

Cei 144 de copii cu o situaţie materială precară din municipiul Mediaş au fost invitaţi, miercuri, la sediul Primăriei Mediaş. Fiecare a primit din partea Consiliului Local al Tinerilor, câte un cadou format din lucrurile donate de medieşeni în cadrul campaniei umanitare „Hrăneşte un zâmbet”. „Ne bucurăm că, încă o dată, am reuşit să aducem zâmbetul pe feţele multor copii din oraşul nostru şi din satul aparţinător Ighişul Nou. Alături de noi au fost implicaţi şi alţi parteneri şi sponsori cum ar fi societatea Automecanica, ECO-SAL Mediaş, Piaţa Prim-Com, preotul Gâdea Grigore Doru, împreună cu un grup de elevi de la Şcoala Generală nr. 7, şi partenerii noştri, Rotaract Club Mediaş”, a precizat Sergiu Lazăr, primarul tinerilor din municipiul Mediaş.

Campania continuă

Campania „Hrăneşte un zâmbet” are loc în două etape. În prima dintre acestea, desfăşurată înaintea sărbătorilor de Crăciun, au fost colectate și oferite cadouri pentru un număr de 144 copii de la şcolile generale din municipiu şi satul aparţinător Ighişul Nou. Cea de-a doua etapă continuă până în data de 5 ianuarie 2015. 

Sergiu LAZĂR | primarul tinerilor: „Le mulţumim tuturor celor care au donat şi care au înţeles că, în acest fel, pot face o mică bucurie unui copil nevoiaş. Ne dorim ca, şi în perioada următoare, medieşenii să continue să doneze pentru a face mult mai mulţi copii fericiţi.”

Grup ţintă

În luna decembrie, toţi medieşenii care au dorit au avut posibilitatea să doneze produse alimentare sau nealimentare pentru copiii care provin din familii defavorizate, într-un spaţiu special amenajat în incinta supermarketurilor din municipiu. Consiliul Local al Tinerilor alături de Primăria Mediaş, a organizat în preajma sărbătorilor de Crăciun, o campanie umanitară de întrajutorare sub genericul „Hrăneşte un zâmbet”. Proiectul a avut drept scop sprijinirea copiilor cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii cu oportunităţi reduse. 
    Trimite prin e-mail