Municipiul Mediaş a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de-a 31-a ediţie a festivalului-concurs de folk „Mediaş - Cetate Seculară”.
Autor: Alex PÎNTEA
Mihai BOICU | foto: Monitorul de Suceava |
Pe scena Sălii Traube au urcat şapte concurenţi dintre cei zece care au trecut de faza preselecţiilor. Marele premiu al ediţiei din acest an a fost câştigat de Mihai Boicu, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Suceava. „Am văzut pe internet că există acest festival, am vrut să văd Mediaşul - care este un oraş foarte frumos - şi aşa am ajuns aici. Eu cânt folk din anii 2008-2009, iar la festivaluri particip din anul 2009. Am făcut o pauză de doi ani, iar anul acesta am fost la Alba Iulia şi acum la Mediaş. Îmi place acest gen de muzică, de asta îl cânt”, a mărturisit câştigătorul trofeului.
Premiul al doilea a fost câştigat, anul acesta, de către Cristian Mihai, din Tulcea, iar pe locul al treilea s-au clasat arădenii Laura Gaşpar şi Cristian Bordaş. Premiul special al juriului a revenit, anul acesta, Sorinei Puiac, alături de Radu Leu şi Bogdan Oprea, iar premiul de popularitate a fost câştigat tot de Laura Gaşpar şi Cristian Bordaş. Alte premii au mai fost acordate de sponsorii și partenerii evenimentului. Festivalul-concurs de folk „Mediaş - Cetate Seculară” a fost organizat de către Consiliul Local și Primăria municipiului Mediaș prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, în colaborare cu Asociaţia Culturală „Mediaş - Cetate Seculară”.