După 18 ani, Ioan Cindrea a demisionat din toate funcţiile de conducere deţinute în Partidul Social Democrat.
Viorel ARCAȘ |
Anunţul fostul lider al organizaţiei judeţene a fost făcut la sfârşitul săptămânii trecute. Acesta a decis să renunţe după ce a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, din cauză că în mandatul său de deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar, aceasta obţinând astfel peste 35.000 de lei. „În ședința Comitetului Executiv PSD, am transmis decizia mea de a demisiona din toate funcțiile de conducere deținute în PSD, până la soluționarea problemelor din justiție. Membrii Comitetului Executiv au acceptat demisia mea și l-au desemnat ca președinte interimar al Organizației Județene PSD Sibiu pe senatorul Viorel Arcaș, până la organizarea de noi alegeri, conform statutului PSD“, a anunțat Cindrea.
Viorel Arcaş a explicat că va asigura interimatul până la începutul anului viitor, atunci când vor fi organizate alegeri în cadrul organizaţiei judeţene. Senatorul medieşean susține că nu s-a gândit dacă va candida sau nu la funcţia de preşedinte al filialei. „De comentat prea multe nu sunt. Comitetul Executiv în care Ioan Cindrea şi-a prezentat demisia m-a numit preşedinte interimar. Probabil în februarie - martie anul viitor vor fi alegeri, fiindcă ne pregătim de congres. Nu mi-am pus problema dacă voi candida sau nu, cum au apărut toate foarte repede“, afirmă preşedintele interimar al PSD Sibiu. (A.P.)