Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş a finalizat, în această lună, lucrările privind punerea în exploatare experimentală a două noi acumulări descoperite în Platforma Moldovenească şi Bazinul Transilvaniei, pe raza localităţilor Frasin (jud. Suceava), respectiv Criş (jud. Mureş).
Sonda de la Frasin, forată la o adâncime de 4.100 de metri, se află în perimetrul de explorare-dezvoltare-exploatare RG 04 Moldova Nord, zonă în care Romgaz extrage gaze naturale încă din anul 1972. Prin acest foraj, finalizat în cursul lunii ianuarie 2015, a fost pus în evidenţă un zăcământ de gaz-condensat pentru care în acest moment se află în derulare programul de dezvoltare.
Sonda de la Criş (comuna Daneş, jud. Mureş) este realizată la adâncimea de 2.600 de metri şi este cuprinsă în perimetrul RG 03 Transilvania Sud, unde există unele dintre cele mai vechi zăcăminte de gaze naturale din România. Descoperirea, realizată în cursul lunii ianuarie 2014, a identificat un nou zăcământ de gaze naturale pe care în acest moment se desfăşoară forajul mai multor sonde care vor permite evaluarea şi dezvoltarea completă a acestuia.
Producţia zilnică realizată prin aceste două sonde noi este de peste 2.600 de barili echivalent petrol pe zi, adică aproximativ 3% din producţia zilnică de gaze naturale a companiei. Ambele zăcăminte se înscriu în ceea ce înseamnă zăcăminte convenţionale de hidrocarburi.
„În ultimii ani, unul dintre cele mai importante obiective ale managementului Romgaz a fost şi continuă să fie creşterea portofoliului de resurse şi rezerve de gaze, prin descoperirea unor zăcăminte noi şi prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea recuperării resurselor deja descoperite. Pentru aceasta, compania a alocat resurse în creştere pentru reabilitarea şi modernizarea facilităţilor existente, precum şi pentru noi investiţii în special în explorare geologică şi exploatare. Astfel, în anul 2014, Romgaz a realizat investiţii de 1.085,5 mil.lei., din care cheltuielile pentru explorare geologică şi exploatare au reprezentat circa 54%. Anularea declinului de producţie realizată în ultimii 4 ani confirmă potenţialul existent în perimetrele de explorare şi cele aflate în faza de dezvoltare-exploatare şi ne încurajează să intensificam eforturile pentru valorificarea acestui potenţial. În continuare, ne vom concentra pe căutarea de soluţii atât pentru creşterea productivităţii şi a gradului de recuperare a zăcămintelor vechi, cât şi pentru descoperirea de noi zăcăminte de ţiţei şi gaze”, a declarat Dumitru Rotar, director general adjunct - Explorare şi Producţie în cadrul SNGN Romgaz SA Mediaş.
Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909. Romgaz face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. Începând cu anul 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.