Cu atâta zăngănit de cătuşe şi atâtea anchete penale, zău că stai şi te minunezi de cine mai vrea să facă politichie în minunata noastră ţară. Cine a făcut-o până acum am văzut şi cu siguranţă vom mai vedea în viitorul foarte apropiat - va avea DNA grijă - dar întrebarea firească e cine se va mai sui în căruţă la alegerile viitoare? Că mult n-ar mai fi.
 |
| Milu OLTEAN |
De douăzeci şi ceva de ani, ecuaţia a fost simplă: venim noi, plecaţi voi, plecăm noi şi veniţi voi. Iar din această fantezie au rezultat combinaţii de recompense, funcţii, firme, poziţii cheie, contracte, afaceri pe bani frumoşi. În tabăra cu „noi“ sau „voi“ au fost numai şi numai ei. Oamenii politici şi toată suita lor, marea familie a partidului, că despre ei vorbim. Ascensiunea spre orice fel de funcţie, mai mare sau mai mică, a început cu primul drum, către sediul de partid. Partidul e în noi şi-n toate, el face, el desface. Indiferent care, că doar odată tot i-a venit rândul la caşcaval. Adeziune, câteva şedinţe prin sediu, obligatoriu câteva chermeze - că doar e musai să-ţi cunoşti colegii de sub aceeaşi flamură, iar după aceea marea confruntare din alegeri. Indiferent care. De regulă, funcţiile s-au cucerit greu şi de multe ori au început cu lipitul de afişe ale mai marilor partidului pe stâlpi. Odată trecute alegerile, începea distribuirea în roluri, ca într-un film. Cei mai chipeşi, mai cotizanţi şi cu marketing mai bun ajungeau în faţă, pe scaune moi şi călduţe, cu salarii barosane şi cu muncă spre deloc, iar cei mai de la lipit afişe tot se lipeau şi ei de câte-un post călduţ, numai bun de adăstat. Aşa s-a scris istoria perindărilor de cadre prin funcţii publice, prin companii, prin tot soiul de instituţii ale statului. Cine n-a intrat în hora partidului tot a trebuit să facă compromisuri şi să umble ca pe ouă, pentru a nu perturba jocurile. Şi oricum n-aveau ce face, unii veneau şi alţii plecau din patru în patru ani. Iar schimbările de partid la vârful ţării au atras de fiecare dată schimbări de oameni, de la şoferii miniştrilor noi şi până la directorii de şcoli şi grădiniţe, să zicem aşa. Aşa a funcţionat sistemul, ce s-o mai lălăim. Numai că de-o vreme toată cârdăşia asta de interese a primit un şpiţ în fluierul piciorului, iar şandramaua stă să cadă. Şi într-un fel anume, o să cadă. Bun. Ce urmează? Partidele, alea care mai rămân, se regrupează strategic şi strigă prezenţa, după catalog. Cutare, cercetat. Cutare - anchetat, cutare încătuşat, cutare la beciul domnesc, cutare pensionat. Mulţi retraşi cu botul pe labe. Cine rămâne la joc? Puţină lume. Iar acum va începe o nouă etapă, de atragere de membri noi, oameni care să ajungă pe listele de candidaţi, oameni care să pună într-un fel umărul pentru România de mâine. La vremuri noi, chiar că o să fie nevoie de oameni noi, pentru că am impresia că multe feţe vechi, nu-şi vor mai găsi liniştea, pardon, locul în viaţa politică în următoarea perioadă. Începe, fără doar şi poate, faza pe partide a concursului Românii au talent, în care cei care într-adevăr cred că pot ajunge în faţa ţării cu propriile talente sunt aşteptaţi să-şi joace cartea. Mai e ceva mai mult de un an până la viitoarele alegeri, timp pentru ca politica să se facă după alte reguli, iar clasa politică să se reformeze. Cine va trece de preselecţii, cine va ajunge pe scenă? Vom vedea, dar în mod cert nu vor mai fi din cei mânaţi în luptă de funcţii şi interese promise în combinaţii de partid.
