miercuri, 1 aprilie 2015

Publicat la 4/01/2015 11:48:00 a.m. de Anonim

Acţiune amplă de împădurire în trei zone din Mediaș


Peste 12.500 de puieţi de salcâmi, paltini şi goruni vor fi plantaţi anul acesta în municipiul Mediaş. Împăduririle au început deja, în această săptămână.


Autor: Alex PÎNTEA

Campania este una de completare şi se va desfăşura în trei zone ale oraşului: Dealul Cărămizilor, Wewern şi Graia. Acţiunea municipalităţii este una de tradiţie, iar scopul declarat este împădurirea acestor zone, dar şi stabilizarea lor. Concret, Primăria Mediaş va planta pe parcursul acestui an prin intermediul Ocolului Silvic, 12.750 de puieţi. 

La plantat pe deal

Cei mai mulţi puieţi, respectiv 5.500, vor fi plantaţi în zona Dealul Cărămizilor, situată deasupra străzii Stadionului. Printre cei care au pus umărul la acţiunea de împădurire s-a numărat şi viceprimarul municipiului de pe Târnava Mare, George Petrescu. „Este vorba de o tradiţie, aceea de a împăduri şi de a încerca să stabilizăm dealurile din jur. Se fac plantaţii complete, dar şi umpleri de goluri. După plantare, vor urma acţiuni de tratare cu îngrăşăminte complexe şi, încetul cu încetul, pădurea Mediaşului se va îmbogăţi“, a explicat viceprimarul Petrescu.


Plan de împădurire

În ultimii cinci ani, în municipiul de pe Târnava Mare au fost plantaţi peste 100.000 de puieţi. Acţiunile de plantare s-au desfăşurat în diferite puncte din oraş, ca parte a unei campanii de împădurire şi consolidare a diferitelor zone cu probleme. „Aş vrea să reamintesc că, din anul 2008 şi până anul trecut, Mediaşul a plantat aproximativ 18,7 hectare de pădure şi încă patru hectare de completare, materializate în aproximativ 100.000 de puieţi. Anul acesta, vom planta peste 12.500 de puieţi de salcâmi, paltini şi goruni. Scopul principal al acestor acţiuni îl reprezintă consolidarea terenului şi menţinerea unui mediu verde în municipiul nostru“, a mai declarat George Petrescu. Întreaga sumă necesară pentru acţiunile de împădurire provine din bugetul local al municipiului Mediaş. În ea sunt incluse costurile de achiziţionare a puieţilor, dar şi cele de plantare.

Plantări în Gura-Câmpului

Zeci de medieşeni au plantat puieţi cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia de Turism şi Ecologie Dianthus, cu sprijinul Primăriei Mediaş şi în parteneriat cu Ocolul Silvic. Plantarea de puieţi a avut loc în zona pasarelei pietonale care face legătura între zona centrală şi cartierul Gura-Câmpului. Cu mic, cu mare, medieşenii au pus umărul la plantarea puieţilor oferiţi de către Ocolul Silvic.
    Trimite prin e-mail