Salina Turda este obiectivul turistic preferat al oficialităților care vizitează județul Cluj. Sâmbătă și duminică, Salina a primit oaspeți de la Ambasada Norvegiei și Ambasada Indoneziei în România.
Sâmbătă, 4 aprilie, Excelența Sa d-na ambasador Tove Bruvik Westberg, însoțită de familia sa, a fost șefa delegației de la ambasada Norvegiei în România. “Aceștia au rămas profund impresionați de frumusețea minei de sare de la Turda, declarând că este o atracție turistică deosebită și că noi toți trebuie să facem tot posibilul pentru a fi promovată. La plecare, au mulțumit conducerii Salinei pentru primirea caldă de care au avut parte”, se arată într-un comunicat de presă al complexului.
Duminică, 5 aprilie, o delegație de 21 de persoane a Ambasadei Indoneziei din România, condusă chiar de către Excelența Sa d-l ambasador Diar Nurbintoro, alături de soția sa, au vizitat Salina, și aceștia rămânând surprinși de splendoarea Salinei, cât și de faptul că există un lac în interiorul unei mine.
Ambele delegații au arătat un interes deosebit și pentru întregul oraș (Turda – orașul salinei), iar la plecare au mulțumit conducerii și personalului pentru activitatea și primirea deosebită de care au avut parte la Salina Turda. (A.L.)